AS Roma, cu rezervele împotriva lui CFR Cluj? Paulo Fonseca: „Vrem în Liga Campionilor!”

AS Roma se pregătește de partida cu CFR Cluj, din etapa a treia a grupelor Europa League, însă italienii se gândesc mai mult la parcursul din Serie A, deciși să nu mai rateze prezența în grupele Ligii Campionilor, acolo unde a ajuns rivala Lazio.

Astfel, AS Roma ar putea să folosească multe rezerve în duelul cu CFR Cluj, de joi seara, italienii sperând să ajungă și așa în primăvara europeană, mai ales că au 4 puncte după primele două etape, la fel ca echipa lui Dan Petrescu. CFR a bătut la Sofia cu 2-0, iar săptămâna trecută a remizat pe teren propriu cu Young Boys, scor 1-1.

Duminică, AS Roma a câștigat cu 2-0 în fața Fiorentinei, pe teren propriu, iar adversara clujenilor este pe locul 7 în Serie A și are 11 puncte, la fel ca rivalele Napoli și Inter. În schimb, tot duminică, CFR a pierdut în Gruia cu Gaz Metan, scor 1-2, iar Dan Petrescu a amenințat că va părăsi echipa după marele meci de pe Olimpico, care va fi Live Video Online pe prosport.ro.

AS Roma, vești bune pentru CFR! Italienii, cu gândul la Liga Campionilor

„Echipa a jucat bine împotriva unui adversar puternic. Am fost solizi în apărare şi am ieşit repede pe contraatac. O vom lua meci cu meci. Obiectivul este să obţinem mai mult decât în sezonul precedent, adică să ne calificăm pentru grupele Ligii Campionilor.

Este important să rămânem echilibraţi şi concentraţi, să menţinem spiritul de echipă pe care l-am văzut astăzi pe teren. Echipa arată mai bine, e pe un trend ascendent. Ne vom lupta şi pentru ‘Scudetto’, dar vrem în Liga Campionilor”, a spus Paulo Fonseca, înaintea meciului dintre AS Roma și CFR Cluj.

AS Roma și CFR Cluj se întâlnesc joi, de la ora 19:55, în etapa a treia a grupelor Europa League, Live Video Online pe prosport.ro!

Publicat: 02 11. 2020, 18:11
Actualizat: 02 11. 2020, 19:23