Alarmă pentru Dan Petrescu. Meciul CFR-Celtic va fi condus de arbitrul turc pe care a vrut să-l bată favoritul lui Mircea Lucescu

Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, sustine o conferinta de presa inaintea meciului contra formatiei Rennes din Liga Europa, partida care se va disputa joi, 7 noiembrie 2019, pe stadionul Dr. Constantin Radulescu din Cluj-Napoca.DAN HORIA TAUTAN / MEDIAFAX FOTO

Meciul CFR Cluj- Celtic Glasgow din Europa League va fi condus de o brigadă din Turcia. La centru va oficia Halis Özkahya, un arbitru cu șapte ani de experiență în Europa League.

Halis Özkahya va fi arbitrul care va conduce la centru meciul CFR Cluj-Celtic Glasgow, programat joi de la ora 19.55. Acesta va fi ajutat de asistentii Ceyhun Sesigüzel şi Ekrem Kan.

Arbitrul a împlinit de puțin timp 39 de ani și are ecuson arbitru FIFA de 10 ani. Primul meci în Europa League l-a condus acum șapte ani.

Halis Özkahya, conflict cu favoritul lui Mircea Lucescu

Halis Özkahya este cunoscut drept un arbitru care scoate rapid cartonașul din buzunar. La începutul lunii noiembrie a fost protagonistul unui scandal la partida Kasimpașa-Yeni Malatyaspor, încheiată 2-2, din Super Liga din Turcia. Gazdele au dat gol în ultimul minut al partidei, iar cei de la Malatya au avut un jucător eliminat.

Arbitrul l-a trimis la cabine și pe Sergen Yalcin, fotbalistul cu care Mircea Lucescu a lucrat la Galatasaray și Besiktas.

Antrenorul echipei Malatyaspor a reaționat violent și a vrut să intre pe teren să-l bată pe arbitru. A fost ținut cu greu de oamenii din staff. Sergen a spus după meci că nu a văzut niciodată un arbitru atât de arogant.

Publicat: 10 12. 2019, 19:38
Actualizat: 11 12. 2019, 00:21