20 de ani de la Steaua – Villarreal, celebrul meci care a umplut stadionul din Ghencea, dar nu s-a mai jucat! Imagini spectaculoase cu ninsoarea care acapara capitala într-o seară de Europa League
Astăzi, 10 martie 2025, se împlinesc 20 de ani de la cel mai celebru meci care nu s-a mai jucat: Steaua, după denumirea de la acea vreme, actuala FCSB, se pregătea să primească vizita ibericilor de la Villarreal în optimile de finală ale Cupei UEFA.
„Roș-albaștrii” veneau după o calificare de poveste obținută în 16-imi împotriva Valenciei, deținătoarea trofeului european la acel moment, iar arena din Ghencea era plină până la refuz în seara de 10 martie 2005.
20 de ani de la Steaua – Villarreal
Steaua trecea printr-o perioadă excelentă la ora meciului cu Villarreal, astfel că toate biletele se vânduseră și stadionul era anunțat sold-out. Iar tribunele s-au umplut, jucătorii celor două echipe au apucat să iasă la încălzire, numai că în decurs de doar câteva minute, zăpada a acoperit întreaga suprafață de joc.
În cele din urmă, terenul nu a putut fi curățat și adus în condiții optime, iar brigada de arbitri a decis amânarea partidei, care avea să se joace șase zile mai târziu, pe același stadion, scor final 0-0.
Seara de 10 martie a rămas însă în istoria fotbalului românesc pentru dedicarea și dragostea față de echipă arătată de suporterii roș-albaștri, care au rămas ore bune în „iadul alb” din Ghencea, cu toate că semnele indicau clar că meciul nu mai avea să se joace.
Sorin Ghionea, fost membru al echipei respective, și-a reamintit de seara respectivă și crede că Steaua ar fi putut obține o victorie cu Villarreal, dacă meciul s-ar fi jucat în ziua în care fusese programat inițial. În cele din urmă, ibericii au mers mai departe, după 0-0 la București și 0-2 în Spania.
„Mi-aduc aminte cu plăcere de acea dublă, însă rezultatul nu ne-a fost favorabil pentru că era o echipă destul de bună la acel moment, printre primele în Spania. Eu cred că noi ne-am ridicat la nivelul acelor partide şi am convingerea şi acum că, dacă vremea ne-ar fi ajutat puţin şi am fi jucat partida tur atunci când a nins, cu puţină şansă reuşeam să învingem.
Lumea pe care am văzut-o în tribună atunci m-a impresionat: oamenii dansau dezbrăcaţi, iar afară ningea. Mulţi aveau pancarte cu oraşele din care veniseră. Fanii te obligau să dai mai mult de 100%”, a rememorat Ghionea, fost căpitan al Stelei, acea seară de poveste.
Petre Marin: „Se anunțase de o oră că nu se mai joacă, dar fanii nu plecau!”
Petre Marin își aduce aminte cu plăcere de momentele petrecute în urmă cu două decenii. Fostul fotbalist al roș-albaștrilor a dezvăluit că fanii fuseseră anunțați de către crainic că partida nu se va mai disputa, dar cu toate astea refuzau să părăsească stadionul.
„Derulând filmul înapoi, să stii că sunt amintiri plăcute, frumoase, chiar dacă n-am iesit bine din acea dublă cu Villarreal. Dar un lucru pozitiv a fost ce s-a întâmplat în tribune: te simţi aşa împlinit când ai în spate mii de suporteri.
Îmi amintesc şi acum, se anunţase de aproape o oră ca meciul nu se va mai desfăşura, că se amână pentru o dată ulterioară şi ei nu doreau să părăsească stadionul”, a spus fostul fundaş stânga.