Ce șanse are România la EURO 2024? Explică fostul coleg de cameră al lui Gică Hagi

Ce șanse are România la EURO 2024
Vezi galeria foto - 9 poze

Cătălin Munteanu, 45 de ani, fost internațional, a comentat despre șansele echipei naționale a României la EURO 2024. Consideră că meciul de debut cu Ucraina este extrem de important și, de asemenea, crede că „tricolorii” ar putea depăși faza grupelor.

Programul României în Grupa E de la EURO 2024: 17 iunie, ora 16:00 ROMÂNIA – Ucraina, (Munchen), 17 iunie, ora 19:00 Belgia – Slovacia, (Frankfurt), 22 iunie, ora 16:00 Slovacia – Ucraina, (Dusseldorf), 22 iunie, ora 22:00 Belgia – ROMÂNIA, (Koln), 26 iunie, ora 19:00 Slovacia – ROMÂNIA, (Frankfurt), 26 iunie, ora 19:00 Belgia – Ucraina, (Stuttgart).

Ce șanse are România la EURO 2024? Explică fostul coleg de cameră al lui Gică Hagi

România e în Grupa E la EURO 2024, alături de Belgia, Slovacia și Ucraina.

„La EURO 2024 important ar fi să nu pierdem cu Ucraina, e o echipă bună, cu potențial, chiar dacă s-a calificat la baraj. Cred că e o grupă accesibilă și putem să sperăm la o calificare”, a declarat Cătălin Munteanu, la Podcastul Business Philosophy.

Fostul internațional Cătălin Munteanu a dezvăluit și care a fost prima întâlnire cu Gică Hagi la echipa națională și a vorbit și despre filmul „Hai, România!” în care e prezentată povestea Generației de Aur: „Vreau să merg cu fiul meu cel mic la filmul Generația de Aur…Am debutat cu nea Puiu Iordănescu, la 18 ani. Primul meu meci de la națională l-am jucat în Spania, la Mallorca, și chiar am stat în cameră cu Regele Gică Hagi. Mai era încă Generația de Aur atunci, am mai prins-o, pentru că jucau Hagi, Popescu, Petrescu, Stelea”.

Cătălin Munteanu: „FCSB ia titlul”

Fostul mijlocaș a jucat la cluburi importante, în Ghencea, la Dinamo sau în Spania, iar la națională a bifat 18 meciuri și a marcat două goluri. A câștigat trofee atât cu echipa roș-albastră, cât și la formația din „Ștefan cel Mare”.
„Cred că FCSB ia titlul în procent de 80 – 85 la sută, e greu să mai piardă campionatul, după victoria de la Constanța, mai ales că cei din spate s-au încurcat”, a declarat acesta, potrivit sursei citate.

Cătălin Munteanu este și cofondator la Super Brain, un program de mental coaching ce ajută fotbaliștii. Printre cei care au apelat la această metodă sunt unii ca „Sergiu Hanca, Florinel Coman, Nedelcu, Răzvan Marin (când a fost în Belgia și în Italia) sau Stanciu și Chipciu (când erau la Anderlecht)” a mai spus Cătălin Munteanu.

Publicat: 12 04. 2024, 16:59
Actualizat: 12 04. 2024, 19:01