Gestul lui Cristiano Ronaldo de la EURO 2020 i-a costat scump! Pierdere de 4 miliarde de dolari pentru Coca-Cola + Explicația lusitanului

Cristiano Ronaldo, unul dintre cei mai importanți fotbaliști din lume, a făcut un gest împotriva Coca-Cola la conferința de presă susținută înainte de Ungaria – Portugalia, iar compania a avut de pierdut o sumă impresionantă de bani.

Starul echipei naționale a Portugaliei a refuzat să țină în fața sa două sticle de Coca-Cola în timpul conferinței de presă susținută înaintea meciului cu Ungaria, scor 3-0, în Grupa F, și a îndemnat lumea să bea apă.

Pierdere de 4 miliarde de dolari pentru Coca-Cola după gestul lui Cristiano Ronaldo

Gestul lui Cristiano Ronaldo a avut un impact mondial, iar cota de piață a Coca-Cola a scăzut cu patru miliarde de dolari. Cota era de 56,10 dolari înaintea conferinței de presă a starului lusitan, iar cu 30 de minute mai târziu acțiunile au scăzut la un minim de 55,22 dolari pe acțiune.

În aceste condiții, Coca-Cola a scăzut la o cotă de piață de 238 miliarde de dolari, de la 242, înregistrând o pierdere de aproximativ 4 miliare de dolari în doar 30 de minute.

Cristiano Ronaldo își pedepsește fiul că bea Coca-Cola

Cristiano Ronaldo este cunoscut pentru stilul său de viață sănătos și pentru că are o dietă alimentară foarte strică. Mai mult, acesta a dezvăluit și că obișnuiește să ia decizii drastice împotriva fiului său atunci când bea Coca-Cola. „Sunt dur cu fiul meu. Uneori bea Coca-Cola sau Fanta, mănâncă chips-uri şi ştie că nu-mi place”. 

Cristiano Ronaldo a reușit „dubla” în meciul Ungaria – Portugalia

Echipa națională a Portugaliei a învins Ungaria în primul meci de la Campionatul European 2020, scor 3-0, pe „Pușkaș Arena”, în fața a peste 60.000 de spectatori. Cristiano Ronaldo a reușit să își treacă numele pe tabela de marcaj de două ori, în minutele 87 și 90+2.

Publicat: 15 06. 2021, 21:22