Leonardo Bonucci a devenit viral după ce a câștigat finala EURO 2020. Cum i-a ironizat pe englezi | VIDEO

Leonardo Bonucci a devenit viral pe rețelele de socializare după ce a câștigat finala EURO 2020.

Italia s-a impus în fața selecționatei Angliei în finala Campionatului European 2020, scor 1-1 (3-2 după loviturile de departajare), iar Leonardo Bonucci a răbufnit la finalul partidei de pe „Wembley Stadium”.

Imediat după ce Italia s-a impus la loviturile de departajare în fața Angliei, Leonardo Bonucci a fugit rapid către primul cameraman aflat în calea sa pentru a le transmite un mesaj fanilor echipei naționale conduse de Roberto Mancini.

Leonardo Bonucci a devenit viral după ce a câștigat finala EURO 2020

Italianul care a devenit cel mai bătrân marcator dintr-o finală a Campionatului European după golul înscris în repriza a doua a partidei cu Anglia s-a descătușat.

Experimentatul fotbalist în vârstă de 34 de ani a mers către cea mai apropiată cameră și a strigat cât l-au ținut plămânii: „It’s coming to Rome!”. În traducere, trofeul vine la Roma.

Cuvintele lui Leonardo Bonucci făceau referire la sloganul englezilor de pe parcursul ultimelor două turnee finale, Cupa Mondială din 2018 și EURO 2020. Entuziasmați de parcursul lung al echipei naționale a Albionului, englezii au început să răspândească mesajul „It’s coming home”, cu speranța că Anglia va aduce acasă un trofeu major.

Echipele de start de la Italia – Anglia:

Italia: Donnarumma – Di Lorenzo, Bonucci, Chiellini, Emerson – Barella, Jorginho, Verratti – Chiesa, Immobile, Insigne
Rezerve: Sirigu, Meret, Locatelli, Belotti, Berardi, Pessina, Acerbi, Cristante, Bernardeschi, Bastoni, Florenzi, Toloi
Selecționer: Roberto Mancini

Anglia: Pickford – Walker, Stones, Maguire – Trippier, Phillips, Rice, Shaw – Mount, Kane, Sterling
Rezerve: Ramsdale, Johnstone, Grealish, Henderson, Rashford, Mings, Coady, Sancho, Calvert-Lewin, James, Saka, Bellingham
Selecționer: Gareth Southgate

Stadion: Wembley (Londra)
Arbitru: Bjorn Kuipers

Publicat: 12 07. 2021, 01:30