Harry Kane, performanță istorică în Ucraina – Anglia. Recordul pe care l-a stabilit la Euro 2020

Tottenham Londra pregătește despărțirea de Harry Kane:

Harry Kane a reușit un meci mare la Roma, în duelul cu Ucraina, atacantul lui Tottenham devenind primul jucător al Angliei care reușește o dublă într-un meci eliminatoriu la Euro.

În mare formă după ce a marcat și împotriva Germaniei, Kane a deschis drumul spre victoria clară a Angliei în sferturile Euro 2020, iar apoi a lămurit definitiv lucrurile în minutul 50, atunci când a dus scorul la 3-0.

Duelul dintre Ucraina și Anglia a fost Live Video Online pe prosport.ro.

Harry Kane a intrat în istorie după dubla reușită în meciul Ucraina – Anglia

În minutul 4 al meciului cu Ucraina, Harry Kane a reușit să deschidă scorul din pasa lui Sterling, iar Anglia a condus cu 1-0 la pauză.

În minutul 50, a venit rândul lui Shaw să ofere assist-ul pentru Kane (foto), care a devenit sâmbătă primul jucător din naționala Angliei are reușește o dublă într-un meci eliminatoriu de la Euro.

Cu nouă goluri marcate la turneele finale de Campionat Mondial și European, Harry Kane l-a egalat pe Alan Shearer și mai este depășit doar de legendarul Gary Lineker (10 reușite).

În plus, Anglia are toate motivele să spere la cucerirea trofeului, din moment ce a rămas fără gol primit și a reușit să înscrie de patru ori într-o partidă eliminatorie doar pentru a doua oară în istorie.

În 1966, în finala Campionatului Mondial, Anglia a bătut Germania cu scorul de 4-2. Acum, echipa lui Southgate se pregătește de semifinala cu Danemarca, de pe Wembley. Dacă ajunge în finala Euro 2020, Anglia va lupta pentru trofeu tot la Londra, pe 11 iulie.

Publicat: 03 07. 2021, 23:59
Actualizat: 12 07. 2021, 16:38