Gareth Bale, replica zilei înainte de Italia – Țara Galilor. Cum i-a răspuns lui Roberto Mancini după ce tehnicianul a asemănat adversara cu Stoke City

In this handout image released by UEFA, Wales' forward Gareth Bale speaks during a press conference at the Olympic Stadium on June 11, 2021 in Baku, Azerbaijan ahead of the UEFA EURO 2020 Championship Group A match between Wales and Switzerland,Image: 615286154, License: Rights-managed, Restrictions: RESTRICTED TO EDITORIAL USE - MANDATORY CREDIT "AFP PHOTO / UEFA " - NO MARKETING - NO ADVERTISING CAMPAIGNS - DISTRIBUTED AS A SERVICE TO CLIENTS, Model Release: no, Credit line: Profimedia
Vezi galeria foto - 4 poze

Gareth Bale a stârnit râsete la conferința de presă premergătoare meciului Italia – Țara Galilor, din runda a treia a grupei A, de la Euro 2020. Galezul i-a dat replica lui Roberto Mancini, după ce tehnicianul Squadrei Azzurra și-a asemănat adversara cu Stoke City.

Italienii sunt deja calificați în optimile turneului final după cele două victorii cu 3-0, în fața Turciei și Elveției. Într-o atmosferă degajată, Mancini și-a permis o comparație atipică înaintea meciului programat în această seară, de la 19:00, pe Stadio Olimpico din Roma.

Partida va fi arbitrată de la centru de Ovidiu Hațegan, care îi va avea ca asistenți pe Radu Ghinguleac și Sebastian Gheorghe. Cu un egal, și Țara Galilor este calificată în prima fază eliminatorie de la Euro 2020.

Gareth Bale, replică amuzantă pentru Roberto Mancini, înainte de Italia – Țara Galilor: „Nu știam că Stoke City e așa de bună”

Replica lui Gareth Bale, star-ul Țării Galilor nu a întârziat să apară. Jucătorul lui Tottenham a fost provocat de jurnaliștii prezenți la conferința de presă, iar acesta a răspuns pe un ton amuzant.

Nu știam că Stoke City e așa de bună”, a spus simplu, râzând, Gareth Bale. Atacantul de 31 de ani nu s-a arătat indignat, întrucât declarația lui Mancini a fost una pur tehnică, făcută după ce și-a analizat adversara directă.

Stoke City evoluează în Championship, liga secundă engleză.

„Stoke avea un stil bazat pe forță, era o nucă foarte greu de spart. Va fi un meci foarte greu din punct de vedere fizic pentru că e o echipă puternică (n.r.- Țara Galilor) la fel ca Stoke, dar ei sunt și foarte tehnici. Țara Galilor are jucători precum Allen, Bale și James. Au fotbaliști de calitate”, declarase Roberto Mancini.

Selecționerul Squadrei Azzurra se pregătește să facă schimbări în echipa de start pentru duelul din această seară. Acesta plănuiește să-i introducă din primul minut pe Federico Chiesa (Juventus) și Andrea Belotti (FC Torino) în locul lui Domenico Berrardi (Sassuolo), respectiv Ciro Immobile (Lazio).

Mancini are în plan nu doar să odihnească vârfurile din primele două partide, ci și să sporească încrederea jucătorilor care nu au intrat până acum și care au fost foarte importanți în meciurile din calificări, anunță La Gazzetta dello Sport.

Mai mult, adevărata surpriză constă în trimiterea în teren, pe parcursul jocului, a puștiului minune al Italiei, care a impresionat în sezonul recent încheiat de Serie A: Giacomo Raspadori (21 de ani), de la Sassuolo.

 

 

Publicat: 20 06. 2021, 13:55