Activistul Greenpeace, la un pas să fie împușcat la meciul Franța – Germania 1-0. „Lunetiștii îl aveau în vizor. Ar fi plătit cu viața!”

The German players look on as a Greenpeace paraglider lands in the stadium prior to the Euro 2020 soccer championship group F match between France and Germany at the Allianz Arena stadium in Munich, Tuesday, June 15, 2021. (AP Photo/ctivist Alexander Hassenstein, Pool)
Vezi galeria foto - 4 poze

Activistul Greenpeace a decis să producă un moment inedit la meciul Franța – Germania din Grupa F de la EURO 2020, dar acesta a fost aproape să fie împușcat de lunetiștii care erau atenți la Allianz Arena.

Echipa națională a Franței s-a duelat cu selecționata Germaniei, scor 1-0, în prima etapă din Grupa F de la Campionatul European 2020, iar un activist Greenpeace a întrerupt pentru câteva minute partida de pe Allianz Arena.

Activistul Greenpeace a fost aproape să se prăbușească în tribunele stadionului din Munchen, marți, la meciul câștigat de selecționata Franței în fața Germaniei, dar acesta a aterizat pe gazon.

Activistul Greenpeace, la un pas să fie împușcat la meciul Franța – Germania 1-0

Activistul ar fi putut plăti cu propria viață pentru gestul făcut în timpul partidei de la Campionatul European, conform celor spuse de Joachim Herrmann, ministrul de Interne al regiunii Bavaria.

Acesta susține că lunetiștii îl aveau în vizor pe activistul Greenpeace, dar lunetistul a refuzat să apese pe trăgaciul armei după ce a văzut sigla purtată de către acesta.

„Lunetiștii îl aveau în vizor! Dacă polițiștii ar fi considerat ar putea declanșa un atac terorist, el ar fi plătit cu viața”, a spus Joachim Herrmann, ministrul de Interne al regiunii Bavaria.

Activistul s-a ales cu dosar penal

După ce a fost ridicat de polițiștii prezenți la meciul jucat de selecționata Germaniei cu Franța, activistul a fost eliberat de poliția germană, dar s-a ales cu dosar penal. Totodată, acesta este acuzat de intruziune, amenințare la transportul aerian și alte infracțiuni ce țin de legistica aeronautică.

Clasamentul Grupei F de la EURO 2020:

  1. Portugalia – 3 puncte
  2. Franța – 3 puncte
  3. Germania – 0 puncte
  4. Ungaria – 0 puncte

Pentru selecționata Franței urmează partida cu Ungaria, sâmbătă, 19 iunie, ora 16.00, în timp ce Germania o întâlnește pe Portugalia de la ora 19.00. Toate partidele de la EURO 2020 sunt transmise de Pro TV, iar cele mai importante faze le poți vedea pe www.prosport.ro.

Publicat: 16 06. 2021, 21:51