Blohin, dezamăgit de elevii săi:** „Euro-2012 nu este campionatul ucrainean”

Selecționerul Ucrainei, Oleg Blohin, a deplâns lipsa de reacție a jucătorilor săi la meciul cu Franța, scor 0-2, de vineri, de la Donețk, explicând că aceștia trebuie să se ridice deoarece „Euro-2012 nu este campionatul ucrainean”, informează AFP.

„În prima repriză meciul a fost echilibrat, dar după pauză, echipa Franței a marcat două goluri. Sunt mulțumit de modul în care am abordat meciul dar nu s-a făcut tot ce am pregătit. Victoria în fața Suediei nu ne-a dat nicio garanție. Dacă se gândea cineva că suntem deja în sferturi, a greșit. După golul doi, echipa mea nu a mai jucat nimic. Le spusesem că Franța este una dintre favoritele turneului”, a declarat Blohin.

Pentru Blohin, momentul decisiv al partidei a fost după ce Franța a marcat primul gol: „După acest gol nu a mai mers nimic. Vom analiza acest meci, dar ce vreți? Să intru eu în teren? Am spus deja că meciul cu Suedia nu este suficient. Euro nu este campionatul ucrainean. Trebuie să se ridice. Nu putem câștiga un meci așa cum am jucat în repriza a doua”.

Oleg Blohin nu crede că ploaia torențială a afectat echipa sa: „Furtuna a fost pentru ambele echipe. Poate că Franța a știut să gestioneze mai bine. Dar nu din această cauză am pierdut noi”.

Reprezentativa Franței a învins, vineri, la Donețk, cu scorul de 2-0 (0-0), selecționata similară a Ucrainei, într-un meci contând pentru etapa a doua de la grupa D de la Euro-2012. Golurile au fost marcate de Menez ’53 și Cabaye ’56.

Meciul a fost întrerupt în minutul 5, din cauza unei furtuni violente, fiind reluat după 57 de minute.

Sursa: Mediafax

Publicat: 15 06. 2012, 23:01
Actualizat: 15 06. 2012, 23:02