Benzema s-a recuperat în urma problemelor lombare

Atacantul francez Karim Benzema, care a avut probleme lombare în timpul călătoriei din Franța în Ucraina, miercuri, a declarat să s-a recuperat, iar mijlocașul Alou Diarra, care a suferit o inflamație la genunchi, la un meci de pregătire, a spus că se simte mult mai bine, informează AFP.

„M-am recuperat bine. M-am antrenat bine ieri (n.r. – vineri) și nu am avut nicio problemă”, a spus Benzema, cu două zile înainte de primul meci al Franței de la Euro-2012, cu Anglia, programat luni, la Donețk.

La rândul său, Alou Diarra, care a suferit o inflamație marți, a spus că este acum mult mai bine. „Aproape că nu mai simt nicio durere și m-am antrenat normal vineri. Cred că peste 24 de ore nu voi mai simți nimic”, a explicat el.

Sursa: Mediafax

Publicat: 09 06. 2012, 17:28
Actualizat: 09 06. 2012, 17:29