Emmanuel Culio trece prin clipe extrem de dificile! Adevăratul motiv pentru care a plecat din România: soția lui se luptă cu o boală cumplită

Emmanuel Culio revine la cfr cluj dar este blocat in argentina
Vezi galeria foto - 5 poze

Emmanuel Culio (37 de ani), fostul mijlocaș al lui CFR Cluj, se confruntă cu probleme extrem de dificile în această perioadă.

Plecat de la CFR Cluj la începutul acestui an, fotbalistul argentinian a cerut suspendarea contracului cu Quilmes Atletico până la finalul anului, însă nu e sigur că va reveni.

Astfel a ieșit la iveală și adevăratul motiv pentru care Emmanuel Culio a decis să plece din România.

Emmanuel Culio, probleme delicate cu soția

La vremea respectivă, argentinianul a anunțat doar că are niște probleme personale care îl obligă să plece de la CFR Cluj și să revină în țara natală.

Soția lui Emmanuel Culio are cancer și se află sub tratament, iar argentinianul o vizita zilnic la spital, până să se infecteze cu COVID-19.

Argentinianul a fost depistat pozitiv pe 22 septembrie și a trebuit să stea două săptămâni în izolare, departe de soția sa. Acesta a revenit apoi la antrenamente, însă pe 11 octombrie s-a infectat din nou.

„În primul episod, corpul său se afla într-o perioadă de imunitate scăzută, ceea ce a cauzat o cantitate mică de anticopri care să lupte contra acestei boli. Prin contactul cu focarul, s-a produs a doua infecţie.

Emmanuel frecventează foarte des centrul medical, unde soţia sa efectueză tratamente oncologice”, a spus medicul echipei Quilmes Atletico, Fabio Sanchez, potrivit site-ului elsolnoticias.com.ar.

Emmanuel Culio a decis să renunțe la salariul său și să își suspende contractul cu Quilmes Atletico, însă rămâne de văzut dacă fotbalistul argentinian va mai reveni pe terenul de fotbal. Acesta dorește să dedice timp soției, în această perioadă delicată.

„Clubul Quilmes Atletico decide, în urma cererii lui Juan Emmanuel Culio, să nu-l plătească până la finalul anului 2020, din cauza unor motive personale şi sperăm că-şi va relua activitatea în 2021. De asemenea, îi oferim sprijinul nostru şi rămâne la dispoziţia lui”, este comunicatul emis de către clubul argentinian.

Publicat: 27 12. 2020, 14:07