„Ei nu ne vor campioni”. Răzvan Lucescu a trecut prin toate stările la conferință și anunță hegemonia în Grecia. „Oricine vine aici, va avea în minte victoria”. Proiectul prin care transformă PAOK într-o forță a Europei

Răzvan Lucescu (50 de ani) a fost un car de nervi la finalul ultimului meci disputat în campionat, cu Lamia. Deși PAOK s-a impus cu 3-0, antrenorul român și-a arătat din nou nemulțumirile față de episoadele din sezonul trecut, când echipa sa ar fi fost dezavantajată pentru a nu câștiga titlul, dar și de o decizie luată la începutul acestei stagiuni. PAOK a început cu un minus de două puncte. Dacă nu s-ar fi întâmplat acest lucru, echipa sa era matematic campioană.

Astăzi (n.r. duminică seară), ar fi trebuit să fim campioni cu punctele câștigate. Al doilea an la rând, nu putem sărbători, nu suntem campioni încă, pentru că ei nu ne vor campioni. Ceea ce s-a petrecut va rămâne întotdeauna în sufletele noastre. Pentru că, așa cum am spus-o în repetate rânduri, puține echipe cuceresc un trofeu pe teren și, la sfârșit, constată că nu au cucerit nimic. Însă acea poveste a fost încă un trăgaci pentru noi„, a declarat Lucescu jr. la conferința de presă, care e decis să declanșeze isteria la Salonic peste o săptămână.

Vrem să ne atingem ținta cât mai repede. Etapa viitoare, la Larisa. Avem lotul potrivit, mentalitatea corectă și nu cred că ne mai poate dezechilibra cineva acum. Toți știm că suntem în fața unui moment istoric. Când mi-am auzit numele strigat de fani, a fost un moment special pentru mine și pentru colegii mei. Suntem o echipă și pe bancă, muncim împreună pentru a le oferi jucătorilor tot ce avem mai bun„.

Traseul fără greșeală al PAOK-ului, aproape de dublă în Grecia, l-a convins pe Răzvan Lucescu să aibă o declarație care le-a aprins imagiația fanilor. Clubul va trece la următorul nivel și va fi capabil să se bată cu greii europeni. „De acum, oricine vine la PAOK va avea în minte doar să învingă. Cel mai important este să crezi și să faci primul pas pentru a câștiga. PAOK a avansat deja la alt nivel. Nu e niciun secret că PAOK funcționează acum ca un club european mare„.

PAOK Salonic continuă drumul triumfal către titlul de campioană a Greciei, primul după 34 de ani. În acest moment, echipa lui Lucescu are 7 puncte avans față de Olympiakos și mai sunt de disputat trei partide, deci nouă puncte puse în joc. Totul se poate decide etapa viitoare, atunci când PAOK poate câștiga titlul de campioană pe terenul celor de la Larisa, în cazul unei victorii, atunci când nu va mai depinde de rezultatul din jocul lui Olympiakos.

 

Publicat: 08 04. 2019, 11:43
Actualizat: 08 04. 2019, 11:56