Edinson Cavani i-a lăsat fără baterie pe oficialii Barcelonei! Fostul atacant de la PSG vrea să joace cu orice preț lângă Leo Messi

Edinson Cavani a rămas liber de contract, după ce, în această vară, s-a despărțit de PSG. Atacantul uruguayan ar dori cu orice preț să joace la Barcelona, astfel că fotbalistul i-ar fi sunat de mai multe ori, în ultima perioadă, pe oficialii formației catalane.

Edinson Cavani a evoluat pentru PSG timp de șapte ani, în perioada 2013-2020.

Edinson Cavani vrea să joace la Barcelona

Conform jurnaliștilor de la Sport, Edinson Cavani ar fi dat nu mai puțin de două telefoane, în ultimele săptămâni, oficialilor Barcelonei, pentru a negocia un posibil transfer la formația catalană. Atacantul uruguayan vrea să-și găsească cât mai repede angajament, după despărțirea de PSG, și speră să poată profita de faptul că Barcelona este în căutarea unui vârf.

Sursa citată mai notează că staff-ul tehnic ar fi studiat propunerea venită din partea lui Cavani, însă, într-un final, a refuzat-o, atacantul uruguayan nefiind o prioritate pentru Barcelona, în acest moment.

În ultima perioadă, Cavani s-a aflat în negocieri atât cu Benfica, cât și cu Atletico Madrid, însă nu s-a ajuns la un consens.

Edinson Cavani a vorbit pentru prima dată după scandalul cu PSG

Edinson Cavani a vorbit pentru prima dată după plecarea de la PSG, din această vară. Starul uruguayan spune că este pur și simplu șocat de decizia luată de francezi de a nu-i rezerva un loc în fotografia jubiliară realizată de clubul din Paris la împlinirea a 50 de ani de viață.

Edinson Cavani a declanșat un scandal în toată regula la Paris după ce a decis să nu își prelungească contractul scandent în această vară pentru câteva săptămâni, astfel încât să poată juca în fazele finale ale Ligii Campionilor.

PSG a împlinit, pe 12 august, 50 de ani de existență, iar Edinson Cavani nu a primit locul lui în fotografia care a marcat momentul jubiliar al parizienilor.

„A fost o etapă foarte bună. Au fost șapte ani incredibili. Este normal ca unii să fie deranjați de fotografie, dar acum vă puteți da seama cum se descurcă unii. Este o parte din viață. Este șocant, dar acestea sunt lucruri care se întâmplă” , a declarat atacantul pentru publicația Sport.es.

Publicat: 14 09. 2020, 20:54
Actualizat: 14 09. 2020, 20:56