E oficial! Transferul care îi schimbă viitorul lui Ianis Hagi

E oficial! Transferul care îi schimbă viitorul lui Ianis Hagi
Vezi galeria foto - 4 poze

A devenit oficial transferul care i-ar putea schimba viitorul lui Ianis Hagi, fotbalistul care în prezent este doar împrumutat de Rangers la Deportivo Alaves, după cum se știe deja foarte bine.

Internaționalul român în vârstă de 25 de ani nu a reușit, din păcate pentru el, să aibă în Țara Bascilor evoluțiile așteptate de la el, motiv pentru care oficialii clubului din La Liga au considerat că este nevoie ca în această fereastră de mercato să aducă un nou fotbalist pe poziția de mijlocaș ofensiv.

Deportivo Alaves a adus un jucător care evoluează exact pe poziția lui Ianis Hagi

Și s-au orientat către Julen Jon Guerrero, un jucător în vârstă de doar 19 ani care a fost crescut de academia celor de la Real Madrid și care a evoluat pentru echipa secundă a clubului de pe „Santiago Bernabeu”, fiind la un moment și împrumutat, în două rânduri, la Amorebieta și AS Roma Primavera.

Acum, el a fost anunțat oficial drept noul fotbalist al celor de la Deportivo Alaves prin intermediul canalelor de comunicare de care dispune echipa situată în prezent pe locul 15 în La Liga, cu mențiunea că fiul lui Julen Guerrero, fostul fotbalist de la Athletic Bilbao, va face parte în primă fază din lotul echipei secunde a clubului din Vitoria-Gasteiz.

Rămâne acum de văzut dacă tânărul mijlocaș ofensiv va reuși până la finalul acestui sezon să își facă loc în lotul primei echipe și în ce măsură acest lucru ar urma să afecteze parcursul lui Ianis Hagi la Deportivo Alaves.

Este deci din ce în ce mai clar că internaționalul român nu va mai fi păstrat și din vară la gruparea din Țara Bascilor

Bineînțeles, pare oricum destul de irelevant dacă fiul lui Gică Hagi va reuși sau nu în partea secundă a actualului sezon să se impună până la urmă la această echipă, în condițiile în care oricum pare clar deja pentru toată lumea că el nu va mai fi dorit la Alaves și din sezonul viitor și astfel se va întoarce la Rangers, club de care încă aparține și la care mai are contract până în iunie 2026.

Situația pe care o traversează în prezent Ianis Hagi ar putea conduce într-o anumită măsură către o eventuală neconvocare a sa la naționala României pentru Campionatul European din vara acestui an, motiv pentru care s-a speculat în ultima perioadă că fotbalistul crescut la Academia Gheorghe Hagi ar putea fi tentat să încerce o nouă aventură în această iarnă, ipoteză asupra căreia s-a revenit însă destul de rapid. 

Publicat: 11 01. 2024, 18:49