Dezastru total pentru Mirel Rădoi în Emirate. E la un pas să fie dat afară

Dezastru total pentru Mirel Rădoi în Emirate, după ce echipa sa, Al-Bataeh, a încasat a patra înfrângere la rând. Antrenorul român în vârstă de 43 de ani pare că nu își poate scoate jucătorii din criză și e la un pas să fie dat afară. În ultimele 4 meciuri, Al-Bataeh a marcat doar două goluri și a încasat 12!

Ce se întâmplă cu Al-Bataeh? Dezastru total pentru Mirel Rădoi în Emirate: românul e la un pas să fie dat afară

Ultima lună a fost una de comșar pentru Mirel Rădoi, care a încasat înfrângeri pe bandă rulantă în toate competițiile din Emirate.

Fostul selecționer al României a bătut palma cu Al-Bataeh la data de 1 iulie 2023 și a început sezonul promițător. Echipa lui Rădoi a debutat în campionatul din Emiratele Arabe Unite cu o victorie, scor 2-1 în deplasare cu Al-Wahda. A urmat apoi un egal pe teren propriu cu Ittihad Kalba, 0-0, pentru ca ulterior să înceapă criza.

Pe 30 august, respectiv 14 septembrie, echipa lui Rădoi a fost umilită în dubla cu Al-Ain din Cupa Ligii, scor 0-5 pe teren propriu și 1-2 în deplasare. Din cauza acestor înfrângeri, jucătorii lui Al-Bataeh s-au prăbușit din punct de vedere moral și au fost aspru pedepsiți și în campionat. Pe 24 septembrie, Rădoi a pierdut pe teren propriu în etapa a 3-a din Emirate, scor 0-2 cu Al-Ahli Dubai, iar duminică, pe 29 septembrie, Al-Bataeh a fost învinsă și de Al-Jazira, scor 1-3.

A fost a patra înfrângere la rând pentru echipa lui Mirel Rădoi, care s-a văzut eliminată din Cupa Ligii, iar în campionat a căzut până pe locul 11, cu 4 puncte.

În runda viitoare a campionatului din Emirate, Al-Bataeh va primi vizita lui Khorfakkan, ocupanta locului 9 din clasament, care are tot 4 puncte. Presiunea apasă pe umerii lui Mirel Rădoi înaintea acestui meci, deoarece dacă nu va reuși să o redreseze pe Al-Bataeh ar putea fi dat afară în viitorul apropiat.

Mesaj în limba română la prezentarea lui Mirel Rădoi

În momentul în care l-au prezentat oficial pe Mirel Rădoi în calitate de nou antrenor al echipei, cei din Emirate transmis un mesaj în limba română:

„Bun venit la clubul Al-Bataeh”, au scris arabii.

Înainte de experiența de la Al-Bataeh, Mirel Rădoi a antrenat tot în zona Golfului, în Arabia Saudită mai precis. El a pregătit-o pe Al-Tai timp de 13 meciuri, în intervalul ianuarie – mai 2023.

La Al-Bataeh, Mirel Rădoi îi are alături de el, în staff-ul tehnic, pe Mihai Ivanovski (antrenor secund), Vergil Andronache (antrenor secund), Robert Tufiși (antrenor cu portarii) și Horațiu Baciu (antrenor de fitness).

Publicat: 02 10. 2023, 13:47