Dan Şucu a luat decizia, după problemele de la Rapid. Unde a plecat din România

Sport Pictures, 05.05.2025
Vezi galeria foto - 4 poze

După problemele apărute la Rapid, Dan Șucu a luat decizia de a se retrage temporar din peisajul fotbalului românesc.

Omul de afaceri a plecat din România și a ales să își petreacă timpul în Italia, alături de echipa pe care o patronează, Genoa.

Dan Șucu a luat o decizie în urma problemelor de la Rapid. A plecat din România

Meciul din etapa cu numărul 35 din Serie A, Genoa – AC Milan este programat să aibă loc în această seară, de la ora 21:45, pe stadionul „Luigi Ferraris” din Genova, într-un cadru unde se anunță o atmosferă electrizantă în tribune.

Prezența lui Dan Șucu, patronul de la Rapid și Genoa, la acest penultim meci de pe teren propriu al sezonului are o semnificație aparte. Chiar dacă obiectivul salvării de la retrogradare este aproape atins, o victorie în fața propriilor fani ar reprezenta un semnal de ambiție și stabilitate înaintea ultimelor confruntări din sezon.

Atmosfera de pe „Marassi” se anunță una deosebită, tribunele vor fi colorate cu stegulețe pentru „Guscio dei Bimbi” (Carapacea Copiilor), care vor fi disponibile la vânzare în afara stadionului, au scris italienii de la pianetagenoa1893.

În clasament, Genoa ocupă poziția a 13-a, cu un total de 39 de puncte. Formația antrenată de Patrick Vieira traversează o perioadă mai puțin bună, fără victorie în ultimele trei etape, interval în care a bifat două înfrângeri și o remiză.

Prestațiile jucătorilor veniți de la Genoa la Rapid nu sunt satisfăcătoare, spun italienii

Italienii au scos în evidență că jucătorii ajunși la Rapid București prin parteneriatul cu Genoa nu au reușit să se ridice așteptărilor. Evoluțiile modeste ale acestora, dar și lipsa de constanță în apariții, ridică semne de întrebare cu privire la eficiența colaborării dintre cele două cluburi.

„Să începem cu jucătorii împrumutați în afara Italiei. Parcursul lui Stolz și Ankeye, ambii la Rapid București până în iunie, nu se dovedește a fi unul satisfăcător: portarul austriac, care a plecat de la Genoa din postura de al treilea portar pentru a deveni al doilea în România, a jucat până acum doar trei meciuri întregi, profitând de accidentarea titularului Aioani, produsă în ultimele minute ale partidei cu Steaua (n.r. FCSB). Atacantul nigerian, în schimb, a bifat doar 141 de minute și nu se numără printre primele opțiuni ale antrenorului Șumudică.” au notat italienii de la pianetagenoa1893.

Publicat: 05 05. 2025, 20:05
Actualizat: 05 05. 2025, 22:13