Dan Petrescu, greu de convins! Tehnicianul a refuzat și a doua ofertă venită de la arabi | EXCLUSIV

Dan Petrescu este liber de contract, după ce s-a despărțit de Kayserispor. Zilele trecute, oficialii lui Al Wehda, club din Arabia Saudită, au înaintat o ofertă pentru „Bursuc”, însă nu a fost pe placul acestuia. Semn că formația arabă îl dorește foarte mult pe tehnicianul român, șefii clubului au venit cu o nouă propunere, oferindu-i un salariu mai mare fostului antrenor de la CFR Cluj.

UPDATE, 21:37: ProSport a aflat că Dan Petrescu a refuzat și ce-a de a doua ofertă venită din partea celor de la Al Wehda, tehnicianul nefiind mulțumit nici cu un salariu anual de 1.5 milioane de euro.


Dan Petrescu (53 de ani) s-a despărțit de Kayserispor, în luna februarie a acestui an, după ce fusese instalat în ianuarie.

  • ProSport a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul European de Fotbal U21, din Ungaria și Slovenia. Andrei Trifan, Alin Grigore și Mihai Pop (video+foto) transmit cele mai noi informații de la fața locului.

Dan Petrescu, tot mai aproape de Al Wehda

Inițial, șefii lui Al Wehda îi propuseseră, lui Dan Petrescu, un salariu de 1,2 milioane de euro pe an, din care ar fi trebuit să își plătească și staff-ul. Însă, ProSport a aflat că arabii au venit cu o nouă propunere, oferindu-i antrenorului român o remunerație anuală de 1.5 milioane de euro.

Al Wehda se află pe locul 14 din prima ligă saudită, cu 27 de puncte obținute după 25 de meciuri jucate.

„Am spus la toată lumea, am avut o problemă și a trebuit să plec. O perioadă nu mai pot să antrenez în fotbal, dar după ce îmi rezolv problemele sper să antrenez din nou. Patroana a încercat să mă convingă să rămân, ea m-a convins să ajung acolo, acum tot ea a încercat, dar a înțeles.

I-am spus care e problema și m-a înțeles, m-am înțeles foarte bine cu ea, n-am reușit să termin ce am început, dar îmi pare bine că i-am lăsat măcar într-o poziție mai bună decât erau când am mers acolo”, a declarat Dan Petrescu, după despărțirea de Kayserispor.

Publicat: 23 03. 2021, 18:44
Actualizat: 24 03. 2021, 02:34