Cutremur în Italia! Toată conducerea lui Juventus, în frunte cu Andrea Agnelli, și-a dat demisia! Torinezii riscă retrogradarea în urma unei anchete de evaziune fiscală

Șoc în Italia! Toată conducerea celor de la Juventus a decis să își dea demisia, din cauza problemelor din cadrul clubului.

În frunte cu Andrea Agnelli, patronul echipei, și Pavel Nedved, mâna dreaptă a acestuia, toți membrii consiliului director au plecat în bloc, deoarece „Bătrâna Doamnă” este acuzată de fals în acte publice.

Se încheie, așadar, una dintre cele mai de succes epoci ale clubului juventin. Andrea Agnelli a preluat clubul în anul 2010 și a condus echipa către recordul de 9 campionate consecutive câștigate în Italia.

Cutremur în Italia! Toată conducerea lui Juventus, în frunte cu Andrea Agnelli, și-a dat demisia! Torinezii riscă retrogradarea în urma unei anchete de evaziune fiscală

Astăzi, 28 noiembrie, în cadrul unei întâlniri la Continassa, centru de antrenament al celor de la Juventus, cei de la Gazzeta dello Sport au anunțat că tot consiliul director al clubului a decis să plece, cu efect imediat. Pe lângă Andrea Agnelli și Pavel Nedved, cei care au mai plecat sunt directorul general Maurizio Arrivabene, dar și Laurence Debroux, Massimo Della Ragione, Katryn Fink, Daniela Marilungo, Francesco Roncaglio, Giorgio Tacchia și Suzanne Keywood.

Principalul motiv pentru care s-a luat această decizie cutremurătoare este faptul că Procuratura din Torino a demarat o anchetă, cei de la Juventus fiind suspectați că au falsificat informații financiare. Mai mult, se suspectează pierderi economice acoperite, salarii cu alte valori, respectiv deduceri nejustificate de TVA în operațiuni cu diverși impresari.

Juventus riscă sancțiuni extrem de grave, de la depunctare, la retrogradare. Nu este prima dată când echipa din Torino este pusă într-o astfel de lumină. În 2006, Juventus a fost trimisă în Serie B în cazul Calciopoli. Poliția italiană a interceptat atunci mai multe convorbiri telefonice susținute între rețele de antrenori și arbitri.

Publicat: 28 11. 2022, 23:15
Actualizat: 29 11. 2022, 00:03