UJPEST**E EI!

În turul al doilea preliminar din UEFA Europa League, Steaua va întâlni o echipă cu nume, din care în 2009 a rămas însă numai blazonul: Ujpest Budapesta (turul – acasă, pe 16 iulie, returul – pe 23).

 
Decăderea clubului maghiar din ultimele decenii se încadrează în dezolantul peisaj actual al fotbalului din Ungaria. În anii ’60 și ’70, Ujpest ajungea până în fazele superioare ale cupelor europene: finală în Cupa Orașelor Târguri (prima denumire a actualei Europa League), plus două semifinale, în Cupa Campionilor Europeni și Cupa Cupelor. După care a căzut în prăpastie. În primul rând, adio titluri de campioană (doar două începând cu anii ’80)! Apoi a devenit și ciuca bătăilor în cupele europene.
 
0-4 cu o echipă din Liechtenstein
 
Ultima prezență în Europa, în 2006, a adus o mare rușine: eliminarea din UEFA de către o formație din Liechtenstein, FC Vaduz (1-0 și 0-4), pe atunci participantă în liga a doua elvețiană, dar reprezentând micuțul principat. Vicecampioană în ultimul sezon, Ujpest nu are în lot nume prea cunoscute. Mijlocașul Peter Simek, fost internațional maghiar trecut și pe la Poli Timișoara, este unul dintre cei mai experimentați jucători, alături de fundașul sârb Dudic (ex-Steaua Roșie Belgrad și Benfica, participant la Euro 2000). Pata de culoare e dată de prezența unui atacant din Republica Centrafricană, Foxi Kethevoama.
 
Și-au tras antrenor scoțian
 
Ujpest are însă planuri mari pentru viitor. Acum aproximativ o săptămână, clubul l-a angajat ca antrenor pe scoțianul Willie McStay, venit de la echipa secundă a lui Celtic, club cu care maghiarii au un parteneriat. Willie este fratele celebrului Paul McStay, fostul căpitan al naționalei Scoției.
 
ECHIPA-TIP
Balajcza – Dudic, Korcsmar, Vermes, Pollak – Tisza, Simek, Remili, Jucemar – Kethevoama, Rajczi (Kabat)
 

Remeș și Moga, românii de la Ujpest

 
Clubul din Budapesta are în lot și doi români, ambii internaționali de juniori Under-17. Sebastian Remeș și Sergiu Moga, amândoi fundași, nu au apucat încă să debuteze la prima echipă a lui Ujpest, ei fiind deocamdată titulari incontestabili la juniori. De-a lungul timpului au evoluat mai mulți români la Ujpest, cei mai cunoscuți fiind Rudolf Wetzer, Ștefan Auer, Vasile Miriuță, Sorin Cigan și Tiberiu Csik.
 
 
PALMARES Fără emoții împotriva maghiarilor
 
De fiecare dată când Steaua s-a întâlnit în cupele europene cu grupări din Ungaria, echipa din Ghencea a trecut mai departe: 0-1 și 4-1 cu Honved Budapesta în Cupa Campionilor Europeni, ediția 1985-1986, când Steaua a și cucerit trofeul, și 4-0 și 0-2 cu MTK Budapesta, tot în CCE, ediția 1987-1988. Ujpest nu a întâlnit niciodată în cupele europene vreo echipă din România.
 
 Fanii, celebri pentru rasism
 
„Ultra Viola Bulldogs” este cel mai vechi grup de ultras din Ungaria, fanii lui Ujpest fiind cunoscuți pentru numeroasele acte de huliganism și pentru scandările rasiste folosite. Marii lor rivali sunt cei care o susțin pe Ferencvaros Budapesta. Dat fiind numărul mare de fani, clubul și-a deschis în 2008 un post propriu de televiziune online, o premieră pentru Ungaria.
 
12 jucători români au fost legitimați la Ujpest Budapesta de-a lungul timpului

20 de titluri de campioană a Ungariei are Ujpest
 
8 milioane de euro este bugetul vicecampioanei Ungariei
 
15 milioane de euro este bugetul anuntat de Steaua pentru sezonul viitor, dacă se va califica în grupele Europa League
 
 
Și-au renovat complet stadionul
 
Stadionul „Szusza Ferenc”, numit astfel din 2003 după un atacant maghiar de legendă din istoria lui Ujpest, devenit ulterior antrenor la echipă, și-a deschis porțile în 1922. La începutul anilor 2000, arena a fost complet renovată, având o capacitate de 13.501 locuri, toate acoperite. Interesant este că primul meci internațional de pe vechiul stadion, desfășurat în 1948, a fost un Ungaria – România… 9-0!
 






 

UEFA EUROPA LEAGUE
 
TURUL I PRELIMINAR
 
1. MTZ-RIPO Minsk (Belarus) – FK Sutjeska (Muntenegru)
 
2. FC Lahti (Finlanda) – Dinamo Tirana (Albania)
 
3. FK Vetra (Lituania) – CS Grevenmacher (Luxemburg)
 
4. Rosenborg Trondheim (Norvegia) – NSI Runavik (Islanda)
 
5. Haladas FC (Ungaria) – Irtiș Pavlodar (Kazahstan)
 
6. Sligo Rovers (Irlanda) – KS Vllaznia (Albania)
 
7. Olimpi Rustavi (Georgia) – B36 Torshavn (Insulele Feroe)
 
8. Anorthosis Famagusta (Cipru) – UN Kaerjeng 97 (Luxemburg)
 
9. Slaven Koprivnica (Croația) – Birkirkara FC (Malta)
 
10. Zimbru Chișinău (Moldova) – Okjeptes Kokșetau (Kazahstan)
 
11. Lisburn Distillery (Irlanda de Nord) – FC Zestafoni (Georgia)
 
12. Helsingborgs IF (Suedia) – MIKA Aștarak (Armenia)
 
13. Valletta FC (Malta) – Keflavik (Islanda)
 
14. FC Dinaburg (Letonia) – Nomme Kalju (Estonia)
 
15. Buducnost Podgorica (Muntenegru) – Polonia Varșovia (Polonia)
 
16. Rudar Velenje (Slovenia) – Trans Narva (Estonia)
 
17. Motherwell FC (Scoția) – Llanelli AFC (Țara Galilor)
 
18. Siroki Brijeg (Bosnia) – FC Banants (Armenia)
 
19. Spartak Trnava (Slovacia) – Inter Baku (Azerbaidjan)
 
20. Dinamo Minsk (Belarus) – FK Renova (Macedonia)
 
21. Randers FC (Danemarca) – Linfield FC (Irlanda de Nord)
 
22. Simurq PFC (Azerbaidjan) – Bnei Yehuda Tel-Aviv (Israel)
 
23. The New Saints FC (Țara Galilor) – Fram Reykjavik (Islanda).
 
* Partidele vor avea loc la 2 iulie (turul) și 9 iulie (returul)
 
TURUL II PRELIMINAR
 
Câștigătoarea meciului 4 – FK Qarabag (Azebaijan)
 
Pacos Ferreira (Portugalia) – Câștigătoarea meciului 10
 
Câștigătoarea meciului 15 – AC Juvenes Dogana (San Marino)
 
Sturm Graz (Austria) – Câștigătoarea meciului 18
 
FC Basel (Elveția) – FC Santa Coloma (Andora)
 
Honka (Finlanda) – Bagor (Țara Galilor)
 
Câștigătoarea meciului 8 – FK Petrovac (Macedonia)
 
FC St. Patrick (Irlanda ) – Câștigătoarea meciului 13
 
Omonia Nicosia (Cipru) – HB Torshan (Insulele Feroe)
 
NK Gorica (Slovenia) – Câștigătoarea meciului 2
 
Sigma Olomuc (Cehia) – Câștigătoarea meciului 23
 
Legia Varșovia – Câștigătoarea meciului 7
 
Falkirk (Scoția) – FC Vaduz (Liehtestein)
 
Elfsborg (Suedia) – Câștigătoarea meciului 5
 
Rapid Viena (Austria) – Câștigătoarea meciului 6
 
Naftan (Belarus) – La Gantoise (Belgia)
 
Metalurg Liepaja (Letonia) – Dinamo Tbilisi (Georgia)
 
Differdange (Luxemburg) – NK Rijeka (Croația)
 
Suduva (Lituania) – Câștigătoarea meciului 21
 
Câștigătoarea meciului 3 – HJK Helsinki (Finlanda)
 
FK Milano (Macedonia) – Câștigătoarea meciului 9
 
Câștigătoarea meciului 20 – Tromso (Norvegia)
 
KR Reykjavik (Islanda) – Larissa (Grecia)
 
Brondby (Danemarca) – Flora Talin (Estonia)
 
AaB Aalborg (Danemarca) – Slavia Sarajevo (Bosnia-Herțegovina)
 
STEAUA BUCUREȘTI – UJPEST (UNGARIA)
 
Metalurg Donețk (Ucraina ) – Câștigătoarea meciului 1
 
Rabotniki (Macedonia) – Crusaders (Irlanda de Nord)
 
Câștigătoarea meciului 22 – Câștigătoarea meciului 14
 
NAC Breda (Olanda) – Gandzasar Kapan (Armenia)
 
Cherno More Varna (Bulgaria) – FK Iskra-Stali (Moldova)
 
FBK Kaunas – FK Sevojno (Serbia)
 
Flamurtari (Albania) – Câștigătoarea meciului 17
 
Câștigătoarea meciului 11 – Câștigătoarea meciului 12
 
Skonto Riga (Letonia) – Derry City (Irlanda)
 
Sliema Wanderers (Malta) – Maccabi Netanya (Israel)
 
Tobol Kostanay (Kazahtan) – Galatasaray (Turcia)
 
Câștigătoarea meciului 16 – Steaua Roșie Belgrad (Serbia)
 
FK Sarajevo (Bosnia Herțegovina) – Câștigătoarea meciului 19
 
* Partidele vor avea loc la 16 iulie (turul) și 23 iulie (returul)

 

 

 

 

Publicat: 23 06. 2009, 10:00
Actualizat: 23 06. 2009, 10:13