Lucescu ține pumnii Unirii: „Eliminați-i și voi !”

Ultimul antrenor român care a eliminat Hamburgul din Europa, Răzvan Lucescu, în sezonul 2005-2006 pe când antrena Rapidul, dezvăluie secretul unei astfel de reușite.

Domnule Lucescu, ce simte un antrenor tânăr în fața unui meci decisiv cu SV Hamburg ?

Este un lucru extraordinar pentru oricine, dar pentru mine n-a fost primul meci mare în acel sezon de grație, din Cupa Uefa. Foarte importante au fost și meciurile cu Feynoord, care a fost primul, Stuttgart sau Hertha. În acele momente nu te gândești decât cum să faci să produci surpriza.

Cum ar trebui să joace Unirea diseară pentru a trece și ea de Hamburg ?

Un astfel de meci trebuie pregătit în cele mai mici detalii și sunt sigur că așa va face și Dan Petrescu. Doar cu o organizare excelentă și cu sacrificiu total poți ieși învingător în fața unei echipe cu super jucători, precum Hamburg. Fotbalul german este cu totul altceva. Deși nu impresionează printr-un joc spectaculos, te toacă mărunt, în stilul lor, până la final. Trebuie să fi atent până la ultimul fluier al arbitrului.

Cât de mult credeți că va conta lipsa experienței în cupele europene pentru Unirea Urziceni ?

La tragerea la sorți de acum trei sezoane Rapid era pe locul 40 din tot atâtea echipe. Era primul sezon în care ne propuneam cu adevărat ceva în Europa. Nu contează nici pentru Urziceni acest aspect. Mult mai important este grupul, conjunctura și forma de moment.

Un pronostic pentru meciul de astă seară ?

N-aș vrea să mă pronunț eu. Sper să obțină un rezultat care să le dea șanse de calificare pentru retur.

Publicat: 18 09. 2008, 17:43
Actualizat: 18 09. 2008, 18:11