Coman nu mai pleacă, Rapid l-a inclus pe lista UEFA

Portarul Dănuț Coman se află pe lista celor 25 de fotbaliști trimisă, luni, de clubul Rapid forului fotbalistic european pentru participarea în turul întâi al Cupei UEFA, unde formația giuleșteană va întâlni pe VfL Wolfsburg, a declarat, agenției MEDIAFAX, managerul sportiv Cristian Costache.

Ieri am trimis lista la UEFA, sunt 25 de jucători, inclusiv Dani Coman. Din lotul pe care Peseiro îl are la antrenamente lipsește doar Dobroiu„, a afirmat, marți, Costache, fără a oferi alte detalii.

Portarul s-a declarat surprins de decizia luată de conducere, menționând că nu l-a anunțat nimeni despre acest lucru: „Nu știu, nu am de unde să știu, n-am fost contactat de nimeni. N-am mai discutat cu absolut nimeni din conducere. S-a terminat perioada de transferuri, dacă mai vorbim ceva de prelungire, vorbim la iarnă. Nu mi s-a dat voie să plec până la 1 septembrie, asta este. Sunt sub contract cu Rapid și dacă va fi nevoie de mine voi da totul pe teren. Eu am avut ofertă de la Stuttgart care dădea 600.000 de euro, nu mi s-a dat voie să plec. A mai fost și Catania, dar suma cerută pe mine a fost foarte mare„.

Publicat: 02 09. 2008, 14:35
Actualizat: 02 09. 2008, 14:41