Bănățenii au anunțat lotul pentru sezonul european

Printre cei 23 de jucători care vor compune lotul lui Poli pentru „dubla" cu Partizan și eventuale meciuri următoare se strecoară și câteva surprize. Cea mai mare este cu siguranță prezența lui Marius Popa, care nu a bifat niciun minut de joc în actualul sezon și pare pus pe listă „la cântar", doar pentru ca timișorenii să aibă trei portari pe post. Numele mai puțin cunoscute sunt Gavriluță și Ganea, dar cei doi sunt, alături de Luchin cei trei jucători din pepiniera proprie pe care fiecare club din UEFA este obligat să îi înscrie în competiție.

Printre cei 23 de jucători care vor compune lotul lui Poli pentru „dubla“ cu Partizan și eventuale meciuri următoare se strecoară și câteva surprize.

Cea mai mare este cu siguranță prezența lui Marius Popa, care nu a bifat niciun minut de joc în actualul sezon și pare pus pe listă „la cântar”, doar pentru ca timișorenii să aibă trei portari pe post. Numele mai puțin cunoscute sunt Gavriluță și Ganea, dar cei doi sunt, alături de Luchin cei trei jucători din pepiniera proprie pe care fiecare club din UEFA este obligat să îi înscrie în competiție.

Și la absențe se remarcă lipsa numărului 9 din lot, Winston Parks, care nu a adunat 30 de minute în tricoul lui Poli, fiind întrecut în această competiție pentru titularizare de slovenul Dejan Rusic, om cu trei goluri în trei meciuri. David Sanchez, mijlocașul crescut de Barcelona a jucat doar la echipa satelit din Liga a III-a, fiind marcator obișnuit acolo. „Sanchez este foarte talentat, însă nu face faza defensivă, spre dezamăgirea lui Uhrin”, a explicat o sursă din clubul timișorean.

Lot:

Portari: Marius Popa, Costel Pantilimon, Pedro Taborda
Fundași: Lucian Gavriluță, Milos Brezinsky, Sreten Sretenovic, Srdjan Luchin, Carlos Milhazes, Iasmin Latovlevic, Valentin Bădoi, Eder Bonfim
Mijlocași: Adrian Ganea, Stelian Stancu, Luis Garcia, Balazs Borbely, Agunbiade Abiodun, Artiom Karamyan, Dan Alexa
Atacanți: Dejan Rusic, Lukas Magera, Arman Karamyan, Gigel Bucur, Dorin Goga

Publicat: 02 09. 2008, 23:01