Alexa: „Experiența superioară a sârbilor și-a spus cuvântul”

Dan Alexa, fundașul celor de la FC Timișoara, a susținut la sfârșitul meciului pierdut de echipa sa cu Partizan Belgrad, scor 1-2, că sârbii au fost mai în formă și experiențele europene precedente le-au fost de mare folos.

"Se putea și mai bine cu Partizan… însă ei au fost mai în formă ca noi și au reușit să întoarcă rezultatul. Păcat! începusem bine meciul… apoi a venit egalarea la acea fază fixă și de acolo s-a rupt jocul… S-a văzut că sârbii aveau o experiență mult mai bună ca noi în cupele europene. Au ținut bine de minge și au fost mai proaspeți", a explicat Alexa.

Referitor la șansele echipei de pe Bega de a se califica în grupele UEFA, Alexa a spus că acestea s-au diminuat serios în urma rezultatului de aseară, dar că speranțele nu au pierit de tot. "Avem șanse mici la calificare, dar atâta timp cât mai sunt încă 90 de minute de jucat, le vom juca și vom încerca să dăm totul pe teren".

Publicat: 19 09. 2008, 09:40
Actualizat: 19 09. 2008, 10:10