Cum a ajuns Laurențiu Reghecampf să antreneze în Sudan: „Nu el a fost prima opțiune! Nici vorbă”

Sursa foto: Mediafax Foto 29.07.2025
Vezi galeria foto - 4 poze

La aproape cinci luni distanță de la despărțirea de tunisienii de la Esperance, Laurențiu Reghecampf (49 de ani) a ajuns să antreneze în Omdurman, cel mai mare oraș din Sudan.

Tehnicianul român și-ar fi pus deja semnătura pe un contract valabil pe două sezoane, cu posibilitate de prelungire pe încă un an. Iar acum, un jurnalist african a oferit detalii din spatele negocierilor.

Curajul l-a ajutat pe Laurențiu Reghecampf să antreneze în Sudan. Așa i-a luat antrenorul român fața unui rival

În urmă cu două zile, pe 5 august, în spațiul public s-a aflat că Laurențiu Reghecampf a primit o ofertă scrisă de la „Real Madrid al Africii”, anume Al-Hilal Omdurman.

Este vorba despre un club de fotbal care are sediul în Omdurman, cel mai mare oraș din Sudan, și care la finalul sezonului trecut a izbutit să își adjudece un nou titlu în competiția internă.

Doar o zi mai târziu, miercuri, pe 6 august, africanii l-au convins pe Reghecampf cu un munte de bani și actele au fost semnate. Tehnicianul și-a dat acceptul pentru o înțelegere valabilă pe două sezoane, care poate fi extinsă pe încă un an, în cazul în care părțile implicate vor dori acest lucru.

Vestea că Reghecampf a semnat deja contractul cu Al-Hilal Omdurman a fost confirmată de o persoană din Consiliul de Administrație al clubului, care a luat legătura cu presa din Sudan.

Alegerea lui Reghecampf de a accepta un contract pe doi ani în Sudan a părut oarecum surprinzătoare, având în vedere că țara din nord-estul Africii se află în război civil din 2023. În Omdurman, locul în care antrenorul român va trebui să locuiască, au loc proteste frecvent și, de asemenea, pe întreg teritoriul Sudanului se întâmplă ca facțiunile rivale ale guvernului militar să se atace reciproc.

Cei de la Sport.ro au luat legătura cu un jurnalist african, care a dezvăluit că Reghecampf nu a fost prima opțiune de antrenor pentru clubul din Omdurman. Însă, antrenorul român a avut curajul de a accepta oferta care i-a fost propusă:

Al-Hilal e în căutarea unui antrenor de mult timp. De asta s-a și aflat de prin iunie de negocierile cu Reghecampf. El n-a fost însă prima opțiune pentru Al-Hilal. Nici vorbă de așa ceva! Șefii clubului au fost în discuții cu sud-africanul Pitso Mosimane, care e liber de contract. E printre cei mai titrați și cei mai apreciați antrenori din fotbalul african. Finalmente însă, n-a vrut să preia Al-Hilal din cauza situației din Sudan. Lui Mosimane i-a fost frică pentru siguranța sa, în Sudan”, a dezvăluit jurnalistul, conform sursei citate.

Pitso Mosimane este liber de contract din ianuarie

Laurențiu Reghecampf are și el o experiență bifată în Africa, după ce în intervalul noiembrie 2024-martie 2025 s-a aflat pe banca tunisienilor de la Esperance.

În plus, a înregistrat rezultate pozitive, 16 victorii, 6 egaluri și doar două înfrângeri, care l-au dus rapid la inima suporterilor tunisieni și i-au creat o imagine bună pe continentul african.

În ceea ce îl privește pe Pitso Mosimane, sud-africanul care trebuia să fie numit în locul lui „Reghe” la Al-Hilal Omdurman, acesta este liber de contract din ianuarie 2025, după ce s-a despărțit de Esteghlal FC, din Iran.

Pitso Mosimane a fost inclusiv selecționerul Africii de Sud, în intervalele 2006-2007 și 2010-2012. Ca palmares, el a câștigat un titlu și o Cupă cu Al Ahly, din Egipt, patru titluri și patru Cupe cu Mamelodi Sundowns FC, din Africa de Sud. De asemenea, cu Al Ahly s-a impus de două ori în Liga Campionilor Africii și a câștigat tot de două ori Supercupa. Iar cu Mamelodi a triumfat o dată în Liga Campionilor și a cucerit o dată Supercupa.

Publicat: 07 08. 2025, 08:44
Actualizat: 07 08. 2025, 08:47