Cu ochii pe adversarii din grupa României. Spania și Malta, victorii la limită cu Norvegia și Insulele Feroe

Vineri seară, de la ora 19:00, România debutează în preliminariile Campionatului European din 2020, pe terenul Suediei. De la aceeași oră, în grupa F a tricolorilor, Malta primește vizita Insulelor Feroe, iar favorita Spania o va întâlni pe Norvegia, de la ora 21:45.

  • Malta – Insulele Feroe 2-1 (Nwoko 13′, Borg 77′ / Thomsen 90+8
  • Andrei Agius, fundașul central al Maltei, a fost eliminat în minutul 62.
  • Brandur Olsen a ratat un penalty pentru Insulele Feroe, în minutul 63.

Echipele de start:

  • Malta (4-3-3): Bonello – Borg, Caruana, Agius, Mbong – R. Muscat, Guillaumier, Fenech – Corbolan, Nwoko, Mifsud
  • Insulele Feroe (4-4-1-1): Nielsen – Rolantsson, Gregersen, Faero, Davidsen – Vatnhamar, Baldvinsson, Hansson, Joensen – Hendriksson – Edmundsson

Pe Stadionul Național Ta’Qali se vor întâlni reprezentantele din ultimele două urne valorice, care nu s-au calificat niciodată la un turneu final.

Malta, condusă de selecționerul Ray Farrugia (63 de ani), se bazează pe 22 de jucători din campionatul intern și pe unul singur din străinătate. Este vorba despre fundașul central Zach Musat (25 de ani), care evoluează la Olhanense, în liga a treia portugheză.

De partea cealalaltă, selecționerul Lars Olsen, fost câștigător al Campionatului European, în 1992, cu Danemarca, va miza pe jucători atât din campionatul intern, cât și pe cei care evoluează în Norvegia, Danemarca, Islanda sau chiar Germania. Cel mai sonor nume este cel al mijlocașului dreapta, Joan Simun Edmundsson (27 de ani), care evoluează pentru Arminia Bielefeld, în liga a doua germană, și este cotat la 800.000 de euro. De asemenea, pentru această acțiune este convocat și Kaj Leo í Bartalsstovu, care a evoluat pentru Dinamo București timp de jumătate de sezon, în 2016.

Cele două s-au mai întâlnit de șase ori. Feroe a câștigat de patru ori, Malta o dată, acestea remizând în cel mai recent joc disputat, scor 1-1, în Liga Națiunilor.


  • Spania – Norvegia 2-1 (Rodrigo 16, Ramos 71 pen / J. King 65 pen)
Echipele de start:
  • Spania (4-3-3): De Gea – Jesus Navas, Ramos, Martinez, Alba – Parejo, Busquets, Ceballos – Rodrigo, Morata, Asensio
  • Norvegia (4-4-2): Jarstein – Elabdellaoui, Nordtveit, Ajer, Aleesami – Odegaard, Selnaes, Henriksen, Johansen – King, Elyounoussi

Spania, principala favorită la calificare, va debuta pe teren propriu, la Valencia, contra Novegiei. Campioana europeană din 2008 și 2012, condusă de Luis Enrique, a terminat pe locul doi grupa 4 din Liga A a Ligii Națiunilor, sub Anglia și peste Croația. De partea cealaltă, Norvegia a câștigat grupa 3 din Liga C, obținând 13 puncte din duelurile cu Bulgaria, Cipru și Slovenia.

Ibericii mizează pe numeroase vedete din fotbalul internațional, precum De Gea, Sergio Ramos, Jordi ALba, Busquets, Asensio, Morata sau Mata, în timp ce selecționata lui Lars Lagerback are la dispoziție câțiva jucători care evoluează în Premier League, precum Joshua King (Bournemouth), Mohamed Elyounoussi (Southampton) sau Havard Nordtveit (Fulham).

Cele două s-au mai întâlnit de șase ori, înregistrându-se patru victorii pentru spanioli, una pentru norvegieni și o remiză.

 

Publicat: 23 03. 2019, 23:46
Actualizat: 23 03. 2019, 23:47