Costel Gâlcă, amuzat: „La noi când vrei să schimbi antrenorul, auzi motivul ciudat că e nevoie de un șoc la echipă! O mare prostie” | EXCLUSIV

Costel Gâlcă, actualul antrenor al celor de la Vejle Boldklub, a părăsit de 6 ani fotbalul românesc, însă râmâne un spectator a ceea ce se întâmplă în cele două eșaloane din țara noastră.

Tehnicianul de 49 de ani este uimit de ritmul nebun în care sunt înlocuiți antrenorii și crede că din această cauză stabilitatea clubulurilor are de suferit.

Vejle a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-2 (1-0), echipa Sonderjyske, în play-out-ul primei ligi a campionatului și s-a salvat de la retrogradare.

Costel Gâlcă, amuzat: „La noi când vrei să schimbi antrenorul, auzi motivul că e nevoie de un șoc la echipă! O mare prostie” 

Actuala echipă a lui Gâlcă ocupă locul 10, cu 36 de puncte după 29 de meciuri, iar Lingby, 25 de puncte, locul 11, şi Horsens, 23 de puncte, locul 12, au retrogradat matematic în liga a doua.

„La noi când vrei să schimbi antrenorul, auzi motivul ciudat că e nevoie de un șoc la echipă! O mare prostie O mare prostie! Antrenorii au nevoie de timp, de răbdare ca să construiască…

În România când aud fraza asta mă ia râsul, cică șoc ca să se trezească fotbaliștii! Nu se poate așa ceva.

Ori îi lași să-și facă treaba, ori pleacă ei când simt că nu merge echipa. S-a întâmplat la Dinamo pentru Gigi Mulțescu, un experimentat antrenor, că a simțit că nu poate urni lucrurile. Dar, în general, trebuie lăsați în pace!

3 antrenori demiși în Danemarca într-un singur sezon. Dar unul dintre ei, atenție, l-a lovit mingea în cap la un antrenament și a suferit o comoție cerebrală. A fost schimbat, dar nu pentru că era slab, ci pentru că avea omul o problemă medicală.

Interesant, cel care a venit era de la Under 19. A avut chiar rezultate mai bune”, a declarat Costel Gălcă pentru ProSport.

Publicat: 13 05. 2021, 09:15
Actualizat: 13 05. 2021, 09:19