Coronavirusul nu îi sperie pe nemți! În Germania va reîncepe fotbalul, deși trei jucători de la Koln au fost depistați pozitiv cu COVID-19: „Știm cine este sănătos și cine nu!”

08 February 2020, North Rhine-Westphalia, Leverkusen: Football: Bundesliga, Bayer Leverkusen - Borussia Dortmund, 21st matchday in the BayArena. Dortmund's Emre Can (3rd from left) scores the goal against Leverkusen's Kai Havertz for the 1:2 Photo: Guido Kirchner/dpa - IMPORTANT NOTE: In accordance with the regulations of the DFL Deutsche Fußball Liga and the DFB Deutscher Fußball-Bund, it is prohibited to exploit or have exploited in the stadium and/or from the game taken photographs in the form of sequence images and/or video-like photo series., Image: 497198557, License: Rights-managed, Restrictions: GERMANY OUT, Model Release: no, Credit line: Guido Kirchner / AFP / Profimedia
Vezi galeria foto - 6 poze

Liga germană de fotbal (DFL) plănuiește să reia Bundesliga pe 9 mai, deși trei jucători de la Koln au fost depistați pozitiv cu coronavirus. Nemții au demarat un proces în urma căruia toți fotbaliștii din Bundesliga vor fi testați pentru COVID-19.

DFL consideră un lucru pozitiv faptul că au fost depistați cei trei jucători infectați și susține că nu există niciun motiv pentru a da înapoi în privința reluării campionatului.

„Faptul că am depistat aceste cazuri ne ajută să știm cine este sănătos și cine nu. Luăm asta ca un lucru pozitiv și sigur că nu renunțăm la ideea noastră de a relua meciurile la mijlocul lunii mai.

Nu avem niciun dubiu. Cei depistați pozitiv la Koln au fost identificați și izolați. E normal că dacă facem teste, vor fi găsiți jucători pozitivi, pentru că unii sunt asimptomatici.

Se întâmplă peste tot în societate. Când se va juca, vom ști sigur că cei implicați sunt sănătoși”, a explicat purtătorul de cuvânt din Bundesliga, pentru Marca.

Trei jucători de la Koln, depistați cu noul coronavirus

Conducerea celor de la Koln nu a dezvăluit cine sunt persoanele infectate cu COVID-19, dar a anunțat că acestea sunt asimptomatice și vor intra automat în carantină la domiciliu, timp de 14 zile.

„FC Koln nu va confirma niciun nume, din respect pentru cei afectați. Pregătirea poate continua așa cum a fost planificată, iar sănătatea jucătorilor și a personalului au prioritate mai presus de orice”, a fost precizarea clubului.

Bayern și Dortmund au revenit la antrenamente

Tot mai multe echipe din Bundesliga au reluat antrenamentele încă de la începutul lunii aprilie, iar printre acestea se numără Bayern Munchen, VfL Wolfsburg, RB Leipzig, Schalke 04 și Borussia Dortmund. Formațiile din Germania respectă cu strictețe indicațiile autorităților, astfel că fotbaliștii se pregătesc în grupuri de maxim cinci jucători și păstrează o distanță de protecție între ei.

„De trei zile ne-am reluat antrenamentele în grupuri mici și am respectat toate protocoalele. Reluarea campionatului la data de 9 mai este una dintre ipoteze în Germania, însă rămâne de văzut. Trebuie neapărăt să reîncepem din două motive: cel sportiv, pentru a stabili campioana, echipele retrogradate și cele calificate în cupele europene, dar și cel economic, având în vedere că drepturile TV au un impact major în ceea ce privește veniturile cluburilor. Așteptăm acum aprobarea Guvernului”a declarat Karl-Heinz Rummenigge, pentru Corriere dello Sport.

Clasamentul din Bundesliga este condus de Bayern Munchen, cu 55 de puncte obținute după 25 de partide jucate, cu patru lungimi peste ocupanta locului secund, Borussia Dortmund.

 

Publicat: 02 05. 2020, 19:31