Contractul lui Ianis Hagi a aruncat în aer atmosfera la Rangers: „Nu m-ar surprinde”

Foto: Profimedia (21.01.2025)
Vezi galeria foto - 5 poze

Ianis Hagi, 26 de ani, mai are șase luni de contract cu gruparea Glasgow Rangers din Scoția, iar antrenorul Philippe Clement anunța că nu i se va prelungi contractul automat pentru încă un sezon.

Dar, formația din Scoția l-ar vrea în continuare pe internaționalul român, având în vedere ultimele sale evoluții excelente.

Contractul lui Ianis Hagi a schimbat atmosfera la Glasgow Rangers. „Poate că ar fi mai bine pentru el să plece. Nu m-ar surprinde”

Scoțienii ar avea, însă, o condiție pentru prelungirea contractului românului: un salariu mai mic. Billy Dodds, fost jucător al celor de la Rangers, a comentat despre situația Ianis Hagi.

„E o situație ciudată, pentru că, sincer, Philippe Clement nu-l avea la inimă pe Hagi, și asta arată cât de mult a muncit Hagi, a muncit efectiv ca un nebun ca să revină în echipă.

Poate că ar fi mai bine pentru el să plece, să se mute și să obțină o recompensă financiară în altă parte, pentru că nu are o viteză extraordinară, nu depășește adversarii pe exterior, o face doar ocazional, dar îi place să vină în interiorul terenului și să lase spațiu pentru fundașul lateral.

Cred că a făcut asta foarte bine, iar când făcea asta, Bajrami ocupa foarte bine aripa sau Jefte era avansat.

El chiar a repus Rangers pe picioare și poate că asta este o recompensă pentru el însuși, dacă vrem să-i spunem așa. Dar nu m-ar surprinde dacă Rangers ar încerca să-l convingă să semneze măcar un contract pe un an.

S-a descurcat bine, dar a avut nevoie de mai multe minute la Rangers pentru ca lucrurile să se clarifice”, a precizat Billy Dodds, potrivit IbroxNews.

Ce spune Ianis Hagi despre plecarea de la Rangers: „Am înțeles la vârsta aceasta cum trebuie să performez și în ce mediu”

Internaționalul român spune că este fericit la gruparea scoțiană. „Sunt fericit și știu că sunt unele lucruri pe care nu le poți controla. Am mai spus-o și anterior, am înțeles la vârsta aceasta cum trebuie să performez și în ce mediu trebuie să fiu pentru a putea performa.

Chiar sunt fericit aici și probabil puteți vedea asta chiar pe teren, comparativ cu sezonul trecut. Pentru mine e doar despre asta. În fotbal nu poți controla lucruri, dar de un lucru sunt sigur, că sunt foarte fericit aici”, a precizat fiul lui Gică Hagi.

Publicat: 24 01. 2025, 15:40