Constantin Budescu, prezentat ca o veritabilă vedetă în Arabia Saudită! Primele imagini cu fostul star al Astrei | FOTO & VIDEO

Constantin Budescu a fost prezentat ca un veritabil star la Damac FC, noua sa echipă din Arabia Saudită, care luptă pentru evitarea retrogradării.

Internaționalul român a pozat pentru contul de Twitter al lui Damac, care i-a dedicat lui Budescu și un material video special, în ziua în care Astra Giurgiu s-a calificat în sferturile Cupei, după 2-1 cu ASU Poli. A fost primul meci al echipei lui Neagoe după despărțirea lui Budescu de Astra.

Mijlocașul român ar urma să evolueze la echipa saudită până la finalul sezonului, urmând să primească 600.000 de euro până în vară. Damac FC, noua echipă a lui Constantin Budescu, ocupă locul 15 în prima ligă din Arabia Saudită. Formația antrenată de Noureddine Zekri are 13 puncte după 17 etape.

„Welcome, Budescu!” Fostul star al Astrei Giurgiu, prezentat oficial la Damac FC

„Bine ai venit, Budescu!” Acesta a fost mesajul celor de la Damac FC pentru atacantul român, în limba engleză.

Criticat de Ioan Andone pentru alegerea pe care a făcut-o, fotbalistul în vârstă de 31 de ani a pozat pentru prima oară în echipamentul echipei pentru care va evolua în acest an.

Cei de la Damac i-au dedicat însă lui Budescu și un material video special, în care au fost incluse mai ales golurile frumoase marcate de român în perioada petrecută la Al-Shabab, pentru care a evoluat între 2018 și 2019.

Constantin Budescu nu este la prima aventură în străinătate. Internaționalul român a mai jucat la DL Yifang (China) și Al Shabab (Arabia Saudită). De fiecare dată, el s-a întors în România după un sezon, la Astra Giurgiu.

Este un campionat destul de greu, am lucrat acolo, știu ce înseamnă Arabia Saudită. Al Shabab l-a adus pe Ighalo, îl au pe Banega, jucători imenși. Budescu merge la o echipă mică, ar fi extraordinar să rămână în prima ligă – Eugen Neagoe, după transferul lui Constantin Budescu la Damac

Publicat: 11 02. 2021, 21:56
Actualizat: 16 02. 2021, 20:25