Vllaznia Shkoder – Universitatea Craiova, în pericol să nu fie transmis la TV. Fanii olteni se mobilizează pentru duelul din Conference League | EXCLUSIV

Vllaznia Shkoder Universitatea Craiova nu e transmis la tv
Vezi galeria foto - 5 poze

Prima manşă a duelului dintre Vllaznia Shkoder şi Universitatea Craiova, din turul 2 preliminar al Conference League, programată joi, de la ora 22.00, ora României (ora 21.00 în Albania), pe arena „Loro Borici~ din Shkoder, are şanse mici să fie televizată.

Niciun post TV din România nu a achiziţionat drepturile de a transmite jocul, în primul rând pentru că nicio televiziune albaneză nu a căzut de acord cu conducătorii clubului Vllaznia pentru ca meciul să fie difuzat.

Oferta făcută grupării din Shkoder, de 2.000 de euro, a fost considerată mult prea mică şi astfel nu s-a ajuns încă la un acord pentru televizarea partidei şi nu sunt şanse prea mari pentru a se ajunge la o înţelegere în acest sens.

Vllaznia Shkoder – Universitatea Craiova, în pericol să nu fie transmis la TV. Fanii olteni se mobilizează pentru duelul din Conference League

În aceste condiţii, oficialii clubului albanez aşteaptă o asistenţă importantă la duelul cu Universitatea Craiova, preconizându-se undeva în jurul a 10.000 de spectatori. Fanii albanezi au achiziţionat deja 3.000 de bilete, acestea fiind puse în vânzare atât online, cât şi la casele de bilete. Şi fanii Universităţii Craiova s-au mobilizat pentru prima deplasare a sezonului, peste 200 de ultraşi din Bănie urmând a face deplasarea în Albania, cu autocarul şi cu maşinile personale.

„Suporterii Universității Craiova, care doresc să fie alături de „leii” Științei pe stadionul „Loro Boriçi” din Shkodër, trebuie să achite 200 LEKE (aproximativ 8.4 lei), acesta fiind prețul unui bilet în Tribuna E5, sector destinat exclusiv alb-albaștrilor. Biletele pot fi achiziționate atât online, accesând acest link: https://bit.ly/3nYcv0n, cât și joi, 21 iulie 2022, de la arena „Loro Boriçi” este anunţul clubului Universitatea Craiova.

Partida este considerată una de risc ridicat în Albania, ţinând cont de antecendentele suporterilor albanezi, iar măsurile de siguranţă vor fi unele excesive. Au existat incidente atât la precedentele partide din cupele europene, în special partida cu formaţia bosniacă Siroki Brijeg, cât şi la derby-urile autohntone, clubul Vllaznia având de suferit pecuniar în urma acestor conflicte.

La începutul săptămânii, edilii şi reprezentanţii forţelor de ordine din Shkoder, precum şi comisarii federaţiei albaneze de fotbal s-au întrunit pentru a lua măsuri de prevenţie a unor eventuale incidente la meciul de joi. Clubul Vllaznia, în cooperare cu toate celelalte instituții, ia toate măsurile pentru ca meciul să fie organizat în condiţii normale, anunţându-se că în ziua partidei se vor bloca unele căi rutiere şi se va realiza un perimetru de securitate pentru meci precum și pentru controalele suporterilor.

 

Publicat: 19 07. 2022, 13:45
Actualizat: 19 07. 2022, 13:45