Victor Becali, dezamăgit de echipa vărului său, după umilința trăită de către FCSB în Conference League: „10-0, ce să zic? N-am cuvinte!”

Fotbalistii stelisti la startul meciului de fotbal dintre FCSB si Silkeborg IF, din cadrul grupelor UEFA Europa Conference League, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, joi 13 octombrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Victor Becali a analizat situația de la FCSB, după umilința trăită de către echipa vărului său, Gigi Becali, în Conference League.

FCSB a înregistrat două înfrângeri rușinoase, ambele cu Silkeborg și ambele la scorul de 0-5, în cadrul grupelor Conference League.

Victor Becali a dat de înțeles că laudele prea multe nu fac bine echipei.

Victor Becali, dezamăgit de echipa vărului său, după umilința trăită de către FCSB în Conference League

Totodată, Victor Becali a explicat că Nicolae Dică ar trebui să rămână la FCSB și a dat de înțeles că responsabilitatea motivării la meciurile din Europa stă pe umerii jucătorilor.

„Vorbim depre fotbalul românesc, nu vorbim neapărat de cazuri particulare, de FCSB. Putem să ne luăm după înfrângerile astea, sigur. 10-0, ce să zic? N-am cuvinte, ce să spui? Acolo s-a jucat fără 6-7 titulari. Acum au jucat toți, asta e valoarea, trebuie să înțelegem. Da, da, de ce? Din toate punctele de vedere. Câte meciuri are Compagno în cupele europene? Câte meciuri are Miculescu? Compagno e italian, juca prin C, prin D, în San Marino… Avem cei mai buni jucători, cel mai bun gaz, cea mai bună benzină, cea mai frumoasă țară, cei mai frumoși munți, cea mai frumoasă mare. Franța n-are, Italia n-are, numai noi avem de toate…

Meciul cu West Ham e altceva, pentru că acolo, așa cum spunea și Dică, e greu să-i motiveze cu Mioveniul, dar cu West Ham se motivează singuri. Așa și pentru ei, e greu să-i motivezi cu echipele astea în Conference League, cu astea de pe la noi de pe aici.

Am înțeles că n-are niciun motiv să-și dea demisia Dică. Ca suporter eu nu-s fcsbist, nu-i treaba mea. Dacă mă întrebați la Dinamo dacă să-l păstrăm sau nu, vă spun, îl păstrăm. La FCSB nu e treaba mea, dar am înțeles că nu e niciun motiv să-și dea demisia, așa am citit în presă. Putem să vrem noi ce-om vrea noi, patronul hotărăște”, a spus Victor Becali, la Sport Total FM.

Publicat: 16 10. 2022, 09:13