„Spionajul” israelian e cu ochii pe Mirel Rădoi! Cine vine la meciul de debut pe banca Universității Craiova, chiar în Bănie, pentru a „descifra” secretele antrenorului | EXCLUSIV

Mirel Rădoi, fostul selecțoner al României, a semnat cu Universitatea Craiova și va debuta la meciul retur cu Zorya, din Conference League, iar antrenorul va fi „spionat” din tribună.

Partida dintre Universitatea Craiova și Zorya Luhansk se va disputa joi, de la ora 20:30, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie, în cadrul manșei a doua a turului III preliminar din Conference League.

În tur, cu Laszlo Balint pe banca tehnică, Universitatea Craiova a pierdut la limită, scor 0-1, iar acum se așteaptă ca Mirel Rădoi să întoarcă rezultatul.

„Spionajul” israelian e cu ochii pe Mirel Rădoi! Cine vine la meciul de debut pe banca Universității Craiova, chiar în Bănie

Potrivit surselor ProSport, la meciul dintre Universitatea Craiova și Zorya, pe stadion va fi prezent Dudu Azaria, șeful scouterilor de la Hapoel Beer Sheva, echipă care va fi, cel mai probabil, adversara oltenilor în play-off-ul Conference League, dacă trec de ucraineni.

Acesta va ajunge în cursul zilei de miercuri în Bucuresti, urmând ca joi să meargă la Craiova pentru meci.

Hapoel Beer Sheva a câștigat meciul tur cu Lugano, scor 2-0, deci e aproape sigur că gruparea din Israel va fi adversara Universității Craiova în cazul în care oltenii reușesc să întoarcă rezultatul și să se califice în play-off-ul Conference League.

Publicat: 10 08. 2022, 08:41
Actualizat: 10 08. 2022, 09:41