Singurul remarcat de la Universitatea Craiova după înfrângerea rușinoasă de la Sarajevo: „El e omul meciului!”

SURSA FOTO: SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Joi seară, 24 iulie 2025, în manșa întâi a turului doi preliminar din UEFA Europa Conference League, Universitatea Craiova a încasat o înfrângere rușinoasă în deplasare cu Sarajevo, scor 1-2.

Oltenii lui Mirel Rădoi (44 de ani) au fost conduși cu 0-2 încă din minutul 20 și pe parcursul confruntării din Bosnia Herțegovina mai puteau primi și alte goluri. În total, cei de la Sarajevo au cadrat șapte șuturi pe poarta Universității Craiova.

Portarul Pavlo Isenko, remarcatul lui Ilie Dumitrescu din partida Sarajevo – Universitatea Craiova 2-1

Joi seară, în preliminariile Europa League și Conference League, au intrat în scenă nu mai puțin de trei echipe românești, iar dintre toate, singura care a sfârșit prin a fi învinsă a fost Universitatea Craiova.

CFR Cluj a remizat în deplasare cu Lugano în manșa întâi a turului doi preliminar din Europa League, 0-0, în timp ce U Cluj a înregistrat același scor pe terenul lui Ararat-Armenia, în turul doi preliminar din Conference League.

Tot în deplasare a evoluat și Universitatea Craiova, care a plecat învinsă cu scorul de 1-2 de pe terenul lui FK Sarajevo.

Însă, scorul putea fi mult mai drastic. Gazdele au dominat la toate capitolele, cu o posesie de 56%, un raport al șuturilor spre poartă de 19 la 6 și o balanță a cornerelor de 7 la 2.

În plus, la capitolul șuturi pe spațiul porții, tot bosniacii au dominat autoritar. De 7 ori a fost trimisă mingea pe cadrul porții apărate de Pavlo Isenko, iar goalkeeperul Universității Craiova a izbutit să intervină salvator de 5 ori.

În acest context, la scurt timp după fluierul final al disputei de la Sarajevo, Ilie Dumitrescu a ținut să aplaude prestația lui Isenko în direct, la TV:

Au fost ceva probleme încă 15-20 de minute din partea a doua, mai ales pe faza defensivă. Au fost 2-3 situații în care Sarajevo putea face 3 sau 4-0. Portarul, Isenko, este omul meciului! Au fost 3 situații în care a salvat echipa. Ar fi fost foarte greu de gestionat dacă marcau și golul 3”, a declarat Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

Pavlo Isenko alături de Roberto Manuel Sierra Gimenez in meciul dintre Universitatea Craiova si FC Arges, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, vineri 18 iulie 2025. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Ce a mai remarcat atacantul „Generației de Aur”

În continuare, actualul analist TV a ținut să evidențieze și căderea fizică a echipei din Bosnia Herțegovina pe finalul disputei. Unicul gol al Universității Craiova a fost înscris de ucraineanul Oleksandr Romanchuk, în minutul 69.

Din punct de vedere fizic, cei de la Sarajevo de prin minutul 69 au căzut. A venit și acel gol… Dacă ne uităm, ei nu au făcut foarte multe schimbări. Am văzut reacția lui Rădoi, a intrat foarte bine și Badelj, pentru că au fost probleme la Stevanovic. Un lucru este cert: încet-încet, s-a văzut totuși statutul acestei echipe. Cât timp a fost bine fizic, a fost super incomodă, cu jucători cu calitate, acțiuni consistente, situații de gol, execuții. Execuția asta a lui Guliashvili (n.r. – de la golul 2) este o finalizare de top. Dar ne uităm la problemele Craiovei pe faza defensivă. Cred că problemele în prima repriză au fost la mijloc. Băluță n-a fost într-o seară foarte bună, nici Teles. Dar până la urmă, un rezultat extraordinar!”, a adăugat Ilie Dumitrescu.

Returul Universitatea Craiova – FK Sarajevo este programat joia viitoare, 31 iulie, de la ora 20:30, pe stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie.

Publicat: 25 07. 2025, 08:38
Actualizat: 25 07. 2025, 08:39