Rezultatele serii în optimile UEFA Europa League și Conference League. Leverkusen o întoarce pe Qarabag și rămâne neînvinsă în acest sezon, în timp ce PAOK revine de la 0-2 și o elimină pe Dinamo Zagreb într-un mod spectaculos

Joi, 14 martie, au avut loc meciurile retur din optimile UEFA Europa League și Conference League.

PAOK, echipa lui Răzvan Lucescu, a zdrobit-o pe Dinamo Zagreb, scor 5-1 (5-3), reușind să întoarcă scorul din meciul tur.

De partea cealaltă, Bayer Leverkusen a reușit o remontada de senzație cu azerii de la Qarabag, scor 3-2 (5-4). Primul gol al azerilor a fost marcat chiar de Abdellah Zoubir, fostul jucător de la Petrolul Ploiești.

UEFA Europa League

    • Glasgow Rangers – Benfica Lisabona 0-1 (2-3)
    • Slavia Praga – AC Milan 1-3 (3-7)
    • Villarreal – Olympique Marseille 3-1 (3-5)
    • West Ham United – SC Freiburg 5-0 (5-1)
    • Atalanta Bergamo – Sporting Lisabona 2-1 (3-2)
    • Brighton – AS Roma 1-0 (1-4)
    • Bayer Leverkusen – Qarabag 3-2 (5-4)
    • Liverpool – Sparta Praga 6-1 (11-2)

UEFA Europa Conference League

  • Fenerbahce – Royale Union SG 0-1 (3-1)
  • Fiorentina – M. Haifa 1-1 (5-4)
  • PAOK – Dinamo Zagreb 5-1 (5-3)
  • Viktoria Plzen – Servette 0-0 (0-0) (3-1. d.p.)
  • Aston Villa – Ajax Amsterdam 4-0 (4-0)
  • Club Brugge – Molde 3-0 (4-2)
  • Lille – Sturm Graz 1-1 (4-1)
  • M. Tel Aviv – Olympiakos 1-6 (5-7)

Bucureștiul ar putea găzdui o nouă finală de Europa League. Anunțul lui Răzvan Burleanu

Național Arena, cel mai mare stadion din țară, ar putea să găzduiască finala UEFA Europa Leauge din 2026 sau 2027. Răzvan Burleanu, președintele FRF, a vorbit despre candidatura României pentru găzduirea partidei care ar putea avea loc la București.

„EURO 2020 ne-a adus cele mai importante investiții publice în infrastructură, o moștenire solidă care influențează dezvoltarea fotbalului românesc.

Totodată FRF a demonstrat că și-a dezvoltat capacitatea de organizare devenind un partener competitiv pentru UEFA în circuitul fotbalului european, iar acum ne dorim să trecem într-o nouă etapă care să marcheze, în continuare, dezvoltarea fotbalului românesc.

Prin această candidatură, FRF își propune să utilizeze găzduirea Finalei Europa League ca un element declanșator, care să contribuie la construirea unui model organizațional de referință pentru cluburile de fotbal din România, în contextul Europei Centrale și de Est, în jurul perspectivei Fotbal – Comunitate – Business – Sustenabilitate.

Ne dorim ca acest eveniment sportiv major găzduit de țara noastră să reprezinte oportunitatea de a construi o sinergie între Guvernul României, Primăria Municipiului București și întregul ecosistem fotbalistic din țara noastră în jurul unor obiective strategice în plan sportiv”, spunea Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, în luna iulie 2023, potrivit FRF.

Publicat: 15 03. 2024, 00:40
Actualizat: 15 03. 2024, 00:40