Reacția sinceră a lui Răzvan Marin după ce i-a văzut pe olteni în lacrimi la finalul meciului AEK – Universitatea Craiova 3-2
Răzvan Marin a avut o reacție sinceră la finalul partidei de infarct AEK – Universitatea Craiova 3-2, din faza principală a Conference League.
Golurile care au adus mai întâi egalarea, apoi victoria lui AEK au fost marcate în prelungirile reprizei secunde, după ce arbitrul a lăsat jocul să continue până în minutul 115, deși inițial indicase doar opt minute suplimentare.
Ce a spus Răzvan Marin după AEK – Universitatea Craiova 3-2
Mijlocașul lui AEK a avut cuvinte de apreciere la adresa Universității Craiova, subliniind că oltenii au reușit să facă față presiunii exercitate de fanii greci. În același timp, a afirmat că formația sa a demonstrat că a fost echipa mai bună și cea care a meritat victoria.
„A fost un meci greu, am început bine, după aceea Craiova a pus control pe joc. Ne-au pus probleme, dar per total, am fost echipa mai bună. Și-au ridicat și ei nivelul, Craiova nu s-a speriat de presiune. Au controlat jocul, s-au mișcat bine, ne-au surprins, dar apoi, a doua repriza a fost a noastră. Îmi pare rău pentru ei, am speculat mai bine minutele de final și am întors rezultatul. Nu am trecut prin așa ceva, e greu, ce să le transmit? Să aibă baftă, să se bată la campionat, pentru că merită să fie acolo sus. Noi o să o luăm pas cu pas, sunt convins că putem ajunge departe”, a declarat Răzvan Marin, la finalul partidei cu Universitatea Craiova.
Echipele de start de la AEK – Universitatea Craiova 3-2:
AEK Atena (1-4-4-1-1): 1. Strakosha – 12. Rota, 21. Vida, 44. Filipe Relvas, 3. Pilios – 13. Pineda, 18. Marin, 20. Mantalos, 37. Pereyra – 11. Koita – 9. Jović. Antrenor: Marko Nikolić
Rezerve: 81. Angelopoulos, 91. Brignoli – 4. Grujić, 7. Kutesa, 19. Eliasson, 29. Penrice, 34. Kosidis, 55. Chrysopoulos
Universitatea Craiova (1-3-4-3): 77. Isenko – 3. Romanchuk, 6. Screciu, 15. Badelj – 23. Samuel Teles, 5. Mekvabishvili, 20. Cicâldău, 11. Bancu – 12. Etim, 9. Al Hamlawi, 10. Baiaram. Antrenor: Filipe Coelho
Rezerve: 1. Lung, 21. Popescu – 2. Ștefan, 4. Crețu, 14. Houri, 17. Mora, 19. Mogoș, 24. Stevanović, 29. Băsceanu, 30. Matei, 38. Muntean, 39. Nsimba