Meme Stoica, explicații de neînțeles după ce FCSB a primit 10 goluri de la Silkeborg. „Nu e o tragedie!”

Mihai Stoica la conferinta de presa organizata cu ocazia semnarii parteneriatului FCSB-Betano, desfasurata la Baza de antrenament FCSB din Berceni, vineri 8 iulie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Meme Stoica a oferit explicații după ce FCSB a primit 10 goluri de la Silkeborg în grupele Conference League.

FCSB a fost umilită în „dubla” cu Silkeborg, scor 10-0 la general, însă Meme Stoica nu consideră că ce s-a întâmplat în grupele Conference League este o catastrofă.

Meme Stoica crede că lucrurile ar fi arătat diferit dacă FCSB ar fi avut la „dubla” cu Silkeborg același prim „11” ca la duelul cu West Ham sau cu Anderlecht.

Meme Stoica, explicații de neînțeles după ce FCSB a primit 10 goluri de la Silkeborg

Mai mult, Meme Stoica recunoaște supremația celor de la Silkeborg, însă crede că mai umilitor a fost momentul în  care FCSB a fost eliminată de Șahtior Karagandy.

„Dacă ne-am fi prezentat cu prima echipă nu se întâmpla catastrofa de acolo. La Londra am jucat cu prima echipă și am condus până în minutul 70, prima echipă am jucat cu Anderlecht.

Nu e o tragedie, e o umilință, dar mai umilitor a fost când am fost eliminați de Șahtior Karagandy. Ne-au dominat, au fost mult mai buni decât noi. Noi ne-am prezentat cu garnitura a doua la meciul tur, iar la meciul doi cu o formulă experimentală.

Dacă nu câștigă Craiova a lui Mititelu la Botoșani și Petrolul pierde cu echipa lui Rotaru, noi venim pe locul 7. Nu avem voie să ne gândim la ce a fost, mergem înainte”, a spus Meme Stoica pentru Orange Sport.

FCSB, pe ultimul loc în grupa B din Liga Națiunilor

În grupa B din Conference League, FCSB se află pe ultimul loc, cu un singur punct adunat în patru meciuri. Lider este West Ham (12 puncte), iar englezii sunt urmați de Silkeborg (6 puncte) și Anderlecht (4 puncte).

Pentru FCSB urmează meciul din etapa a 14-a cu UTA Arad, duminică, 16 octombrie, ora 20.30, în sezonul 2022 – 2023, Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport.

Publicat: 14 10. 2022, 20:57