Mandorlini îi amenință pe cei de la Adana Demirspor: „Ar putea fi pentru toți o surpriză”. Italianul s-a întors în Turcia după 36 de ani

Antrenorul CFR-ului s-a prezentat extrem de încrezător înaintea returului cu Adana Demirspor, după 1-1 la Cluj Napoca și le-a spus jurnaliștilor turci că mâine ar putea avea un rezultat surpriză.

Mandorlini îi amenință pe turci: „Ar putea fi pentru toți o surpriză”. Italianul s-a întors în Turcia după 36 de ani

„Am făcut un rezultat bun, am văzut calitatea celor de la Adana. Partida va fi grea, dar deschisă pentru că am demonstrat că putem juca nu de la egal, dar să-i face viața grea lui Adana, care este un club foarte important și suntem aici. Avem încredere și vom vedea mâine. E dificil să spun cine este în avantaj. Cred că suntem două echipe egale, mai mult sau mai puțin. Ei au puțină calitate în plus față de noi, noi am făcut un meci foarte bun. Ar putea fi pentru toți o surpriză. Nu știu ce se va întâmpla mâine și nu cred că o echipă este mai avantajată decât alta. Ei joacă acasă returul și un minim avantaj poate fi acesta, de a juca acasă, cu propriul public”, a spus Andrea Mandorlini, antrenorul lui CFR Cluj.

„Suntem două echipe care nu sunt în topul formei”

Italianul a povestit că a studiat fiecare jucător al adversarei CFR-ului în parte, pentru că n-a avut partide la care să se raporteze pentru a analiza Adana ca echipă: „Da, a fost dificil să avem referințe despre Adana pentru că a avut doar două partide amicale. Pentru noi a fost foarte dificil. Am lucrat mai mult pe calitățile jucătorilor, apoi s-a schimbat antrenorul, Kluivert, care are modul său de joc, de interpretare. Eu cred că am fost buni și în privința înțelegerii jocului lor și în ce puteam să facem. Ei nu au avut încă un meci oficial, noi suntem puțin în urmă cu pregătirea, mulți jucători au venit pe parcurs. Suntem două echipe care nu sunt în topul formei în acest moment”.

Besiktas – Inter din 1987, ultimul meci al lui Mandorlini în Turcia

Andrea Mandorlini și-a amintit că a fost ultima dată în Turcia în urmă cu mulți ani. Meciul la care făcea referire a fost Besiktas – Inter, jucat în Cupa UEFA, în 1987. Fostul mijlocaș central a jucat în peste 270 de partide pentru Inter.

„Fiecare partidă are istoria ei. Cred că ne-am întâlnit o dată și noi i-am văzut, ei ne-au văzut și poate au văzut lucruri la care nu s-au așteptat. Cred că e important pentru toți, atât pentru noi cât și pentru Adana rezultatul. Va fi o partidă dificilă, suntem foarte conștienți că avem în față o echipă cu jucători importanți, un mare club, un mare oraș. Eu sunt în Turcia după foarte mulți ani. Ultima dată eram jucător la Inter și sunt fericit. Văd structuri, echipe importante, jucători importanți care vin să joace aici. Aceasta este dificultate pe care o vom găsi, un fotbal cu mulți jucători importanți care vin să joace aici și asta spune totul despre calitatea echipelor”, a spus Mandorlini la conferința de presă.

Publicat: 02 08. 2023, 22:34