Jucătorul care a impulsionat atacul Universităţii Craiova în meciul cu „U” Cluj ratează returul cu FK Sarajevo. EXCLUSIV
Universitatea Craiova dispută returul cu FK Sarajevo, joi, de la ora 20.30, pe „Ion Oblemenco”, după ce în prima manşă a dublei din turul 3 preliminar al Conference League, în capitala Bosniei, gazdele s-au impus cu 2-1. Din lotul Universităţii Craiova pentru acest meci nu face parte ultimul venit în Bănie, francezul Steven Nsimba (29 de ani), care a sosit prea târziu pentru a mai fi trecut pe lista UEFA pentru acest meci. Adus de la formaţia din liga a treia franceză, Aubagne, atacantul de 29 de ani a debutat în tricoul alb-albastru în meciul cu Universitatea Cluj şi a impulsionat atacul oltenilor, oferind şi assist-ul pentru golul victoriei, marcat în minutul 90+1 de Assad Al Hamlawi.
Totodată, pentru duelul de mâine, în lotul lui Mirel Rădoi nu se află nici Luis Paradela, cubanezul care se pregăteşte cot la cot cu restul colegilor, după ce şi-a revenit complet în urma accidentării suferite în decembrie anul trecut, dar nu a fost trecut pe lista UEFA. Chiar dacă se află pe foaia trimisă la forul continental, fundaşul croat Juraj Badelj nu va putea evolua în partida cu FK Sarajevo, după ce s-a accidentat în preziua meciului cu Universitatea Cluj.
Brigadă din Kazahstan la meciul Universitatea Craiova – FK Sarajevo
Partida dintre Universitatea Craiova şi FK Sarajevo va fi arbitrată de o brigadă din Kazahstan, cu Daniyar Sakhi la centru, Samat Tergeussizov, Evgeni Belski – arbitri asistenţi, şi Saken Baiymbet, al patrulea oficial. Observatorul de arbitri este finlandezul Mattias Gestranius, iar delegatul UEFA este Jacques Antenen din Elveţia.
În vârstă de 34 de ani, Daniyar Sakhi este arbitru FIFA din 2017, iar anul trecut a arbitrat 4 partide în Conference League. Anul trecut a arbitrat finala Cupei Kazahstanului, câştigată de Aktobe, echipa lui Bogdan Vătăjelu, scor 2-1 cu FC Atyrau.
Învingătoarea din dubla Universitatea Craiova – FK Sarajevo se va duela în turul 3 preliminar cu câştigătoarea din partidele Spartak Trnava – Hibernians Paola, slovacii câştigând în tur, în deplasare, cu 2-1.
Lista UEFA a Universităţii Craiova pentru returul cu FK Sarajevo, din turul 2 preliminar al Conference League:
Portari: 1. Silviu Lung jr., 21. Laurenţiu Popescu, 31. Matei Goga, 33. Alexandru Glodean, 77. Pavlo Isenko.
Fundaşi: 3. Oleksandr Romanchuk, 6. Vladimir Screciu, 12. Basilio Ndong, 15. Juraj Badelj, 19. Vasile Mogoş, 24. Nikola Stevanovic, 25. Darius Fălcuşan, 36. Florin Gaşpăr.
Mijlocaşi: 4. Alexandru Creţu, 5. Anzor Mekvabishvili, 8. Tudor Băluţă, 11. Nicuşor Bancu, 14. Lyes Houri, 17. Carlos Mora, 18. Mihnea Rădulescu, 20. Alexandru Cicâldău, 23. Samuel Teles, 30. David Matei.
Atacanţi: 9. Assad Al Hamlawi, 10. Ştefan Baiaram, 16. Jovan Markovic, 27. David Barbu, 29. Luca Băsceanu.