Gest șocant al lui Damjan Djokovic, în minutul 56! Croatul a văzut negru în fața ochilor și a fost la un pas să ia cartonașul roșu după ce și-a lovit, intenționat, un adversar!

Damjan Djokovic, mijlocașul croat în vârstă de 33 de ani de la FCSB, a oferit un moment șocant în timpul meciului cu CSKA 1948 Sofia.

Gest șocant al lui Damjan Djokovic, în minutul 56! Croatul a văzut negru în fața ochilor și a fost la un pas să ia cartonașul roșu după ce și-a lovit, intenționat, un adversar!

Meciul dintre FCSB și CSKA 1948 Sofia s-a disputat joi seară, în cadrul manșei a doua a turului II preliminar din Conference League, pe Stadionul „Arcul de Triumf” din București, iar roș-albaștrii au învins cu scorul de 3-2, după golurile marcate de către Damjan Djokovic (min. 27 și min. 82), respectiv Octavian Popescu (min. 90+1).

În minutul 56 al acestei întâlniri, Damjan Djokovic a fost protagonistul unui moment șocant. L-a lovit cu podul palmei în piept pe Pedrinho, marcatorul primului gol al bulgarilor, și arbitrul l-a sancționat imediat cu cartonașul galben.

Nu a fost însă primul moment de nervozitate al lui Damjan Djokovic. În prelungirile primei reprize, a țipat și a gesticulat nervos către Andrei Cordea, extrema dreapta în vârstă de 24 de ani de la FCSB, după ce mai tânărul jucător nu s-a demarcat la timp, astfel că fotbalistul croat a fost nevoit să întoarcă mingea în loc să îi paseze lui.

Publicat: 03 08. 2023, 23:07
Actualizat: 03 08. 2023, 23:29