„Foame de goluri și de victorie”. Eroul oltenilor a dezvăluit cum a întors Universitatea Craiova calificarea cu Sarajevo

SURSĂ: Sportpictures 31.07.2025
Vezi galeria foto - 6 poze

Eroul oltenilor din meciul cu FK Sarajevo a dezvăluit cum a reușit Universitatea Craiova să întoarcă rezultatul înregistrat în manșa tur și să se califice în următoarea fază a competiției.

Reamintim că trupa pregătită de Mirel Rădoi s-a impus cu scorul de 4-0 în manșa secundă din turul al doilea preliminar al UEFA Conference League, în fața celor de la FK Sarajevo, după ce, în manșa tur, a cedat cu scorul de 2-1.

Eroul oltenilor explică calificarea Universității Craiova

Universitatea Craiova a făcut un meci mare în fața celor de la FK Sarajevo, în manșa secundă a celui de-al doilea tur preliminar din UEFA Conference League, și s-a impus cu scorul de 4-0. Astfel, trupa pregătită de Mirel Rădoi s-a calificat în al treilea tur preliminar al competiției, cu scorul general de 5-2.

La finalul partidei, Assad Al-Hamlawi, eroul oltenilor, care a marcat de trei ori în meciul cu Sarajevo, a explicat cum a reușit trupa lui Mirel Rădoi să obțină calificarea în următoarea fază a competiției.

„E o seară, într-adevăr, foarte bună! În prima repriză am fost aproape de gol, dar nu îndeajuns de mult. Am presat jocul, dar ne-au lipsit micile de detalii.

În repriza secundă am arătat că suntem echipa mai bună. Am arătat că avem foame de goluri și de victorie!

(n.r. Ce s-a întâmplat la pauză?) Am avut energie mai multă decât ei. I-am presat foarte mult și au cedat în partea a doua a jocului. Am fost cu un pas înaintea lor, la fiecare fază.

(n.r. Ce ne poți spune despre primul gol?) Nu am nicio idee cum am marcat primul gol! Am văzut balonul în fața mea și am șutat. Trebuie să revăd totul, pentru a-mi aminti cum am marcat. Au fost foarte multe emoții astăzi (n.r. joi, 31 iulie).

M-a ajutat foarte mult echipa să înscriu aceste goluri. Fără ei nu aș fi reușit”, a declarat Assad Al-Hamlawi, la DigiSport.

În duelul desfășurat pe Stadionul „Ion Oblemenco”, golurile au fost marcate de către Assad Al-Hamlawi, în minutele 51, 79 și 83, și de către Alexandru Cicâldău, cel care a înscris în minutul 68.

Publicat: 31 07. 2025, 23:46