Florin Gardoș n-are milă de FCSB după umilința cu Silkerborg: „Îmi vine să mă reapuc când văd ce se întâmplă”

Florin Gardoș vine cu o replică acidă după Silkeborg – FCSB 5-0, meci care va rămâne în istoria negativă a roș-albaștrilor. Fostul fundaș central s-a arătat extrem de dezamăgit de modul în care apărarea lui Nicolae Dică a tratat partida din Conference League, greșind flagrant pe toată durata meciului.

Fostului fotbalist, ajuns acum la 33 de ani, îi pare rău că și-a încheiat cariera și crede că s-ar fi descurcat mai bine în fața danezilor care au dominat evident jocul.

Florin Gardoș a răbufnit după Silkeborg – FCSB 5-0

Joyskim Dawa și Denis Haruț au fost ridiculizați de multe ori de ofensiva lui Silkeborg, formația care a evoluat și ea cu foarte mulți jucători tineri pe teren. Timp de patru sezoane a evoluat Florin Gardoș în tricoul lui FCSB, între 2010 și 2014, iar în primăvara acestui an a agățat ghetele în cui după aventura nefastă de la Academica Clinceni.

„Îmi vine să mă reapuc când văd ce se întâmplă!”, a scris Florin Gardoș, într-un comentariu pe Facebook.

O altă reacție la fel de virulentă a fost cea a lui Helmut Duckadam, legenda roș-albaștrilor din finala de la Sevilla, din 1986. Fostul portar intrat în istorie a anunțat că „Steaua nu mai există”.

„Eu am fost unul dintre puținii care am susținut că FCSB este Steaua. De  azi, o spun cu regret, că Steaua nu mai există Cei care conduc azi FCSB și CSA și-au bătut joc de toată istoria acestei echipe de fotbal”, a transmis Duckadam pe pagina sa.

FCSB se află pe locul patru în grupele Conference League, după West Ham (9 puncte), Anderlecht (4 puncte) și Silkeborg (3 puncte). Echipa lui Gigi Becali are un golaveraj de un gol marcat și 8 primite după trei meciuri. Următoarea partidă din competiție este cu Silkeborg, la București, pe Arena Națională.

În cealaltă partidă din grupă, West Ham s-a impus la limită în fața celor de la Anderlecht, în deplasare, scor final 0-1.

Publicat: 07 10. 2022, 09:13
Actualizat: 07 10. 2022, 09:14