FCSB va juca în pustietate cu CSKA 1948 Sofia! Câte bilete au vândut cei de la „clona” din Bulgaria pentru meciul din Conference League: și la prezentarea tricourilor elevii lui Charalambous au avut mai mulți oameni

Fotbalistii de la FCSB la antrenamentul oficial de dinaintea meciului impotriva lui TSKA 1948 Sofia, din cadrul UEFA Europa Conference League, desfasurat la Stadionul National Vasil Levski din Sofia, marti 25 iulie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

FCSB debutează în turul doi preliminar al Conference League în Bulgaria, cu CSKA 1948 Sofia, însă partidade pe „Vasil Levsi” nu a stârnit interesul bulgarilor.

FCSB va juca în pustietate cu CSKA 1948 Sofia! Câte bilete au vândut cei de la „clona” din Bulgaria pentru meciul din Conference League: și la prezentarea tricourilor elevii lui Charalambous au avut mai mulți oameni

FCSB și CSKA 1948 Sofia se duelează pentru un loc în turul trei preliminar al Conference League, acolo unde învingătoarea va da de vicecampioana Danemarcei, Nordsjaelland.

Partida dintre CSKA 1948 Sofia și FCSB din manșa tur a turului 2 preliminar din Conference League va avea loc pe „Vasil Levski”, o arenă veche care are o capacitate de 40.000 de locuri. Chiar dacă stadionul este destul de mare, organizatorii au vândut până marți seara doar 500 de bilete, iar oficialii bulgari cred că până la ora meciului vor fi achiziționate nu mai mult de 1.000 de tichete, anunță GSP.ro.

„Nu vă mirați, e ceva obișnuit pentru acest club. Lumea nu vine la meciurile lor”, au scris jurnaliștii bulgari, conform sursei citate mai sus. Totodată, aceștia au transmis că partida dintre CSKA Sofia și Sepsi OSK o să aibă parte de mai mulți spectatori. „Acolo vor fi fanii, acolo e atmosfera pe care o știți în Bulgaria”.

În urmă cu aproape două luni, CSKA 1948 a jucat pe stadionul „Vasil Levski” cu Ludogoreț Razgrad finala Cupei Bulgariei, scor 1-3, iar la acest meci important au participat în jur de 1.500 de spectatori. Mai mult, media suporterilor care merg la meciurile formației considerate „clonă” este în jur de 1.000 de fani.

Echipele probabile de la CSKA 1948 Sofia – FCSB

CSKA 1948 Sofia : 29. Naumov – 24. Gurishta, 87. Petrov, 5. Helinton, 4. Orachev – 13. Stoichkov, 22. Daskalov – 11. Karagaren, 39. Umarbaev, 99. Kirilov – 9. Kjartansson
REZERVE: 33. Ganev, 7. Thalis, 8. Pedrinho, 10. Rusev, 18. Chochev, 20. Vutov, 21. Tsenov, 23. Viyachki, 31. Rapnouil
ABSENȚI: Johnathan, Serdyuk, Piscevici (accidentați)
ANTRENOR: Atanas Ribarski

FCSB: 32. Târnovanu – 28. Pantea, 6. Haruţ, 5. Dawa, 33. Radunovici – 18. Edjouma, 8. Şut, 27. Olaru – 11. Miculescu, 25. Al. Băluţă, 7. Fl. Coman
REZERVE: 99. Vlad, 9. Compagno, 10. Oct. Popescu, 16. Lixandru, 22. V. Gheorghe, 23. Ov. Popescu, 30. Ngezana, 80. Radaslavescu, 98. Cordea
ABSENT: Djokovic (suspendat)
ANTRENOR: Elias Charalambous

STADION: „Vasil Levski”
ARBITRU: Luca Pairetto (Italia)

Unde se văd meciurile echipelor românești din turul 2 preliminar al Conference League

  • CSKA 1948 Sofia – FCSB » miercuri, 26 iulie, ora 20:30 » Antena 1
  • CFR Cluj – Adana Demirspor » joi, 27 iulie, ora 20:30 » Digi Sport 1, Prima Sport 1
  • Farul – Urartu » joi, 27 iuie, ora 20:30 » Digi Sport 2, Prima Sport 2
  • CSKA Sofia – Sepsi » joi, 27 iulie, ora 20:00 » Digi Sport 3, Prima Sport 3

 

Publicat: 26 07. 2023, 11:25