„Dumnezei” cu Voluntari, era să ne facem de Urartu! Fantoma campioanei lui Gică Hagi pâlpâie la marginea estică a continentului, după șocul Tiraspol. Cronică de Gabriel Berceanu la Farul – Urartu 3-2

Urartu a fost un regat, dar nici în cea mai înfloritoare vreme a lui, cu vreo 800 de ani înaintea lui Hristos, nu a ajuns la țărmul Mării Negre. Acolo unde acum e încă ținutul “Regelui” dobrogean, ce-i drept scuturat recent și zdravăn de șerifi deghizați în armuri transnistrene, cu sânge din Niger, Burkina Faso, Zimbabwe… Mâinile lui Gică Hagi sunt pe coroana care trebuie îndreptată, ar trebui să aibă de furcă azi cu Aras Ozbiliz, cândva copilul teribil al fotbalului armean, lansat de Ajax, dar pierdut pe drum și ajuns la 33 de ani. Dar și acesta e rezervă la Urartu!

Farul de Voluntari și bezna de Europa. Același Gică Hagi

Cum după 10 minute se accidentează la oaspeți și căpitanul Mogilevets, fost cândva la Zenit și Rostov, ai crede că nu mai e loc de resurse pentru surprize. Doar avem campioana fotbalului nostru pe teren, nu?

Însă haosul nu poate fi dresat numai din noroc. Iar haosul e prea puțin înclinat spre poarta oaspeților, reluare slabă cu capul Nedelcu (5), semi-șut Kiki (15). Echipa care a dominat spectaculos și semeț Superliga nu poate să scrie o fază coerentă spre gol, în cupele europene. Cu Hermannstadt și Voluntari, chiar și sezonul acesta, e boierie! Dar cu Tiraspol și Urartu, chin! Ce spune asta?

Mai mult, o ieșire la ofsaid de spart ferestrele Universului îl face erou pe Maksimenko, 0-1 în minutul 23. Uluitor!

Ironia unei adieri la Malul Mării, pe fundal de apocalipsă

Clasa lui Tudor Băluță restabilește ordinea din așteptări suficient de repede cât să nu te închizi în șoc: preluare fină, șutul… mai puțin, dar o comite portarul Melikhov. Pfiu! La 1-1 realitatea e iar fată mare.

Smuls de la retrograda Mioveni, titularul Benchaib pare o rotiță exclusă din mașinăria lui Gică Hagi de reșapat jucători. În minutul 35, din poziție ideală, efectiv pasează în adversar lovitura liberă împinsă de Alibec.

Aproape imediat, armenii au aceeași fază fixă. Dar mai central și de la capătul lumii. Numai că Aioani și colegii lui nu fixează zid! La asemenea pomană, fundașul ucrainean Zotko trage joagărul de țapinar, mingea n-are grijă și portarul de națională al Farului abia o șterge. E 1-2, pe terenul unde constănțenii reveneau fantastic, mai știți, cu FCSB și se încoronau campioni în ultima etapă….

Culmea, vântul Dobrogei strânge în cadrul următor, pe gâtul lui Gică Hagi, șnurul legitimației de antrenor. Ca un ștreang caraghios pe lungimea faliei dintre ce-ai putut să scrii în teren ca fotbalist și ce poate să arate pe continent echipa ta care sperie când iese din ogradă…

Ne-am lămurit cu Africa. Am trecut la URSS

Aceasta e senzația! Că Farul e cea mai frumoasă din sat, dar plânge-n pumni la marginea mahalalei de târg Conference League.

Alibec nu-l mai acceptă pe Benchaib alături și la următoarea lovitură liberă din marginea careului. E minutul 44, bate pe tiparul lui, din genunchi cumva respinge Melikhov. Vin prelungirile primei reprize. Mazilu pleacă din bandă, parcă simte ochii lui Brighton cum se rostogolesc în cearcăn pe noaptea cumplită, intră spre poartă, șut frumos. Ce 2-2 de nepovestit!

După două meciuri și două reprize de prelungiri cu selecționata neoficială D a Africii, din care am ieșit plângând, acum reprezentativa H a spațiului sovietic ne spintecă iluziile cu briceag pentru răscruci cu dușmănii…

Titlul resetează fotbalul. Sau nu?

Hagi îl introduce la pauză pe Artean în locul lui Grameni. Îl ia Maksimenko la umilit și pe Artean, chiar în colț de careu, apoi trage în bară! Rivaldinho, pansamentul de vestiar la Benchaib, scapă singur cu portarul, din unghi, dar execuția lui spre poarta goală e moale și un apărător se întinde ca să facă țăndări ce părea împlinit. Rivaldo înghite în sec în tribună.

Nimic nu se leagă, nimic nu se dezleagă. Titlul de campioană a șters cumva fotbalul din mintea acestor jucători, încântători vreme de-un an, transformați de un zeu potrivnic în doar o lună de pauză, după ceremonie, trofeu și medalii. E varianta mai caldă pentru acceptare. Pare însă că, înfundați în minciuni și mediocritate, aici am ajuns: „Dumnezei” cu Voluntari, la nivel de Urartu și sub Tiraspol.

Am învins. Dar de ce avem gust de fier?

Nu ne desparte nimic, în buimăceală, bubuieli și stângăcii, de această echipă din Armenia cu nume de regat al Epocii Fierului. Și simțim tocmai gustul de fier în dinți când Urartu poate marca pentru victorie, în câteva rânduri. De fapt, când noi „putem” face 2-3, ca să fim cinstiți până la capăt!

Da, Mazilu, în minutul 83, trage să copieze propriul scenariu inspirat din prima parte, dar ținta e tremurată. Da, Tudor Băluță ajunge în poziție de finalizare, din păcate curge mingea pe lângă bară ca brațul Borcea spre Dunăre. Da, în cele 7 minute de prelungiri reușim golul victoriei. Larie, Larie!, șut curat, după fază fixă. Batem, 3-2. Dar de ce ne-a rămas gustul de fier?

Cine pune punct, fuge! Să punem întrebări

Dacă Gică Hagi, principalul formator și lansator de tricolori din ultimii ani, antrenorul campioanei en-titre a României, este eliminat de regina Moldovei și se chinuie teribil pe teren propriu cu regina Armeniei, mai facem show de puștoaică râzgâiată după remizele naționalei din Kosovo și Elveția?

Cum se văd acum așteptările cu care ne-apropiem fioroși spre orice meci al României, de parcă ne-am născut calificați la turnee finale și cu penalty în frunte, pe bază de valoarea străbunicilor și orgoliu ipocrit?

Ce ne recomandă? Poate vocea, că talentul…