Dumitru Dragomir, avertisment pentru Meme Stoica: „Fă-i un raport clar și real lui Gigi Becali. A băgat o grămadă de bani în voi!” | EXCLUSIV

Dumitru Dragomir, avertisment pentru Meme Stoica: „Fă-i un raport clar și real lui Gigi Becali. A băgat o grămadă de bani în voi!”
Vezi galeria foto - 4 poze

Dumitru Dragomir consideră că și Mihai Stoica are o parte din vină pentru parcursul echipei din ultimele meciuri.

FCSB a pierdut și în Conference League, 1-3 cu West Ham, după ce în Superliga roș-albaștrii au avut un început de campionat slab.

La Londra, FCSB a jucat bine până în minutul 65, dar după penalty-ul provocat de Ștefan Târnovanu și schimbările făcute de Dică, totul a dus la eșec.

Dumitru Dragomir, avertisment pentru Meme Stoica: „Fă-i un raport clar și real lui Gigi Becali”

Fostul președinte al LPF a mărturisit că Gigi Becali are tot dreptul să fie supărat.

„Eu v-am mai spus că Gigi are gura mare, dar prost nu este. I-a lăsat pe ăștia să facă ce vor la echipă și a și băgat un sac de bani în transferuri. Nu a mai vorbit deloc aiurea, nu le-a mai făcut schimbări, i-a lăsat în pace. Dar, până când?

În campionat FCSB este o glumă de echipă, iar la Londra jucătorii lui Dică au avut o cădere sub orice critică după minutul 65. Iar Dică a greșit rău de tot tactic. Meme trebuie să îi facă un raport clar și corect lui Gigi și să nu îi spună doar ce vrea Gigi Becali să audă. Poate ne spune și nouă Meme sau Dică de ce a fost schimbat Compagno?

Voi nu ați văzut că ăia doi sau chiar trei apărători care stăteau pe Compagno, după ce a ieșit italianul, au venit peste ai noștri? Păi, Miculescu poate să joace atacant central la nivelul ăsta? Puteai să-l lași si singur că pe ploaia aia tot nu făcea mare brânză ca atacant central. Îi transmit lui Meme că sunt băiat finuț și nu mă pun să dau în el…Aș avea multe de zis, dar nu e frumos să dai în omul care e căzut. Meme are și el o vină. El e șeful echipei, el răspunde pentru tot în fața lui Gigi, chiar și pentru tactica pe care o aplică Dică. Dar acum tac și vreau să îi demonstrez lui Meme că eu, Dumitru Dragomir, nu sunt un om ranchinos față de el. M-a atacat atunci urât și nici măcar nu a ținut cont de vârsta mea”, a spus Dragomir.

 

Publicat: 09 09. 2022, 15:24