Craiova, calificare cu parfum de jale la Trnava: adversarii au întors de la 0-4 la general, oltenii s-au scuturat în prelungiri de o rușine istorică. Cronică de Cătălin Mureșanu
Universitatea Craiova a avut avantaj de 4-0 la general, însă Spartak Trnava a revenit, i-a spulberat pe olteni în partea secundă și a împins meciul în prelungiri. Tudor Băluță și Nsimba au reușit să-i scape pe olteni de o rușine monumentală și să califice echipa lui Mirel Rădoi în play-off-ul Conference League.
Cronică de Cătălin Mureșanu. Craiova, calificare cu parfum de jale. Echipa lui Rădoi a suferit, însă a revenit în ultimul moment și merge în play-off-ul Conference League
Rădoi pregătește returul cu Spartak Trnava printre sechele. Craiova s-a impus cu 3-0 în Bănie și oltenilor le rânjește calificarea. Mai e nevoie de un chiot. Pățit, Mirel își sugrumă până și gândul. Ca fotbalist, căpitan fiind în tricoul Stelei, a trăit coșmarul cu Middlesbrough. Și tot 3-0, dar la general, era și atunci, în hazardul de pe Riverside. Ca antrenor, memoria flutură, rece ca un fior, amintirea care încă dospește frustrări din meciul de la Arad, cu UTA, din prima etapă.
Când ai 3-0 în minutul 80 și meciul se termină la egalitate, 3-3, mesteci din clișee. „Am face o mare greșeală să considerăm că suntem calificați”. Exact! La 3-0, chiar și pentru cei mai buni dintre români, mingea tot rotundă rămâne. În căldarea de la Sarajevo, în prima repriză, oltenii, în vers un neam de piatră, au fost asamblați din plastelină. A intrat Bayraktar-ul ucraineanului Romanchuk, apoi returul a evaporat spaima unor noi rușini de origine controlată precum cele cu Laci sau Lokomotiv Tbilisi.
Dincolo de gând, declarații și clișeu, returul începe de la această fotografie. Ea ne spune că în matematica crudă a fotbalului, între trei și zero, nu e loc decât de un singur cuvânt scris mare cât Eterna Terra Nova: CALIFICARE. Oare?
© FOTO:Remus Badea/SPORT PICTURES
Oltenii trec fără mari frisoane de primele 10 minute în care au dragat perfect elanul firav al slovacilor. De la gazde cel mai arțăgos adversar este versantul peluzei care sare, cântă, etalează scenografia și crede. În șoaptă, cu fiecare minut trecut, elevii lui Rădoi încep să silabisească: Başakşehir. Istanbul Başakşehir. Adversarul care pare că se vede, peste gardul de la Trnava, în play-off. La conferința de presă care a ornat returul, fostul selecționer sufla în ayran: „cine vorbește de Bașakșehir nu va fi pe teren”. Ce simțeai, Mirele?
Primele palpitații le avem în minutul 18. Centrare din flancul stâng, Azango are detentă, plutește și redirecționează balonul până la Duris. Și când stadionul stătea să erupă, Isenko are o intervenție de înger. Rămâne 0-0, iar pauza de hidratare cade ca o binecuvântare. Rădoi clocotește, împarte sarcini și stabilește noi reglaje tehnice. Oltenii își căptușesc armura în propria jumătate, în timp ce Spartak se izbește, incapabilă să străpungă, de scutul alb albastru. „Un rost ne-a dat măicuța noastră, dulcea…”.
Baiaram înscrie fabulos, slovacii egalează după trei minute
Și într-un astfel de decor e nevoie de geniul unui tenor. Baiaram. Același Ștefan Baiaram! Decarul care mângâia vinclul în tur și deschidea balul oltenesc finisează un șut plasat de la 25 de metri, portarul slovac se face praștie din toate niturile oaselor. Dar e degeaba. Mingea-i trece peste degete și cade, alintată de geniul olteanului, în plasă.
© FOTO:Remus Badea/SPORT PICTURES
E minutul 32 și gândul zboară, inerent, spre minaretele Hagiei Sofia. E oare prea devreme? Mărim arvuna calificării, însă după ce jubilăm suntem scuturați din propria aroganță la o fază care ne prinde pe vârfuri. Baiaram rămâne agățat în basmul golului, primește mingea printre picioare în marginea careului, iar balonul se scurge, mai departe, pentru trasorul nemilos al lui Kratochvil. Sfârâie gazonul din șiretul frust al jucătorului gazdă, e 1-1 și le dăm slovacilor o unghie de speranță.
Sub jurământ de luptă, oltenii de calibrează, din nou, în atac. E taina perversă a unei contre care poate fi, de data asta, hotărâtoare. Golul care să sigileze orice firimitură cu pretenție de minune a adversarului. Mora pătrunde în careu, scoate la Cicâldău care, dintr-o poziție în care doar trebuia să iscălească de 2-1 cu un lat de reverență peste acțiunea costaricanului, reia tardiv pe lângă poartă. Apoi cade pauza. Mai sunt 45 de minute și Craiova și-a păstrat nealterat avantajul concretizat în tur.
Sursa FOTO- Facebook Universitatea Craiova
Repriza a doua deschide coșmarul oltenesc. 2-1…
Craiova revine pe teren în aceeași formulă. Rădoi nu umblă nici la bancă și nici la tactică. Oltenii au același manual. Joc de așteptare, recuperare cât mai rapidă și șarje otrăvitoare care să aducă un gol ce ar deschide, fără alte rugăciuni tardive, cufărul play-off-ului. Iar Prochazcha ne smulge blesteme printre măsele. Romanchuk respinge ezitant și căpitanul slovacilor, cu mingea în voleu, reia puțin peste. Aveam, în continuare, trei goluri în plus pe gestiune. Însă rămân doar două când intrăm în minutul 60.
… 3-1
Lovitură liberă executată șiret din lateral, Isenko respinge în transversală, mingea cade în gușa porții de unde Nwadike reia, dintr-un plonjon kamikaze, din ciorchinele unui marcaj adormit al oltenilor. E rost de asediu. Slovacii prind elan, se aruncă într-o avalanșă de acțiuni purtate prin flancuri, mitraliază cu șuturi din toate direcțiile și e caz de nu se poate. Nu se poateeee! Din nou lovitură liberă din lateralul careului, mingea e trimisă în centru, la Azango, cel care, lăsat să-și facă pașii și să-și prepare șutul, trage perfect, fără ezitare de la 16 metri și face 3-1.
Mai sunt 22 de minute și, imediat după gol, Rădoi schimbă. Intră Mogoș, iese fantoșa Cicâldău, Anzor ia locul lui Teles care a fost de decor, Assad Al Hamlawi, complet inutil, este schimbat cu Nsimba. Sânge nou când e momentul, iarăși, să ne transformăm în neam de piatră. Rădoi e strecurat prin sita unui deja-vu usturător. Boro… Arad. Și bântuie printre maxilare încordate același nu se poate!
Infernal! Se face 4-4 la general și meciul intră în prelungiri
Coșmar, e egalitate la general. 4-4. Altă fază fixă. Mingea face o paranteză prin fața defensivei oltene aranjată într-un evantai nefericit, iar Kudlicka, alt jucător introdus pe parcurs, reia din cădere, fără șansă pentru Isenko. La acest scor, Radoi e caz de psiholog, Craiova, de sobor. Se deslușesc prelungirile și gâfâim în plin haos, consultăm tabela cu pleoapele grele și e rândul nostru să milogim Divinitatea. Din 7 șuturi pe poartă, slovacii au percutat de patru ori. În repriza secundă, Mirel a rămas și fără unghii. Și-a ros și lunula când arbitrul comandă, deja, corvoada prelungirilor. Cine ar fi crezut? În tâmple se răstoarnă, ca niște bolovani, vorbele lui Rădoi după 3-0 în tur. „Am face o mare greșeală să considerăm că suntem calificați”. Uite că nici după 4-0 la general… nu suntem!
FOTO – Universitatea Craiova
Băluță ratează lamentabil, apoi înscrie uluitor. Craiova se califică și se scutură de o rușine istorică
Băluță putea, în deschiderea prelungirilor, să ne readucă pulsul după un corner. Fostul elev al lui Hagi a avut mingea pe frunte și toată poarta în față, însă a reluat cu gâtul moale și balonul s-a dus, agonizant, mult peste transversală. La următoarea tragere, cu un adversar pe post de parapantă în cârcă, același Băluță reia spectaculos- împotriva logicii-, pe spate, și mingea, de data asta, se culcă în plasă la colțul lung. Respirăm și slovacii încep, din nou, să sufle foc spre poarta noastră. Trebuie să rezistăm din toată seminția de olteni și prima parte din prelungiri se scurge cu Spartak furibundă, dar fără ocazii, în terenul nostru. Pe margine, Rădoi e vulcan. În teren, ai lui par din nou pe val. Încă un sfert de oră de trudă în defensivă pentru o calificare trăită între extazul golului lui Biaram și fatalitatea reușitelor în cascadă turnate peste groaza noastră flambată de gazde.
Trăim cu sufletul făcut ghem când slovacii au o ocazie cât munții Tatra. Stevanovic se face sanie și respinge aproape de pe linie și sperăm. Sperăm la o calificare chiar și obținută forcepusul. Dar să fie! Și e! Nsimba scapă pe o contră și-l execută fără regrete pe portarul slovacilor. E golul izbăvirii care vine ca un oftat și Universitatea Craiova se califică în play-off. Dar, cel mai important, evadează dintr-o rușine care ar fi atârnat, etern, pe blazonul clubului.