Coincidență sau destin? Arbitrul delegat la Universitatea Craiova – Zorya Lugansk a condus şi ultimul meci al lui Mirel Rădoi ca selecţioner al României

Meciul Universitatea Craiova – Zorya Lugansk, contând pentru manşa secundă a turului 3 preliminar din Conference League, programat joi, de la ora 20.30, pe stadionul „Ion Oblemenco”, va fi arbitrat de compatrioţi ai preşedintelui UEFA, Aleksandr Ceferin. Astfel, brigada slovenă delegată la partida din Bănie îl are la centru pe Matej Jug, iar asistenţi sunt Matej Zunic şi Manuel Vidali, în timp ce rezervă este Roberto Ponis.

La debutul pe banca tehnică a Universităţii Craiova, Mirel Rădoi va fi arbitrat de acelaşi „cavaler al fluierului” care a condus şi precedentul meci oficial al antrenorului oltean. Astfel,  Matej Jug a fost delegat la centru la ultimul joc al lui Mirel Rădoi ca selecţioner al naţionalei României, cel câştigat cu 2-0 în Liechtenstein, în noiembrie 2021.

Slovenul delegat la Universitatea Craiova – Zorya Lugansk a condus şi ultimul meci al lui Mirel Rădoi pe banca naționalei

A fost o victorie amară pentru tricolori, care au ratat calificarea în barajul pentru Mondialul din Qatar, terminând grupa pe locul 3, după Germania şi Macedonia de Nord. În meciul disputat atunci la Vaduz, Matej Jug a dictat un penalty pentru România, pentru henţ în careu, dar Stanciu a ratat de la punctul cu var.

Doi jucători ai Universităţii Craiova, Andrei Ivan şi Nicuşor Bancu, au fost titulari în acel meci, iar căpitanul oltenilor a şi reuşit să marcheze, cun un şut superb, pe final de partidă.

În vârstă de 41 de ani, Matej Jug este un arbitru cu mare experienţă la nivel internaţional, fiind arbitru FIFA din 2007, dar şi unul extrem de generos cu avertismentele. Spre exemplu, în cele 4 dueluri din Europa League pe care le-a condus anul trecut a avut o medie de 7 cartonaşe galbene pe meci.

În toată cariera, Matej Jug a adunat la centru 14 partide în  grupele Champions League, 31 în grupele Europa League, având peste 100 de partide internaţionale conduse. Anul acesta, unicul joc internaţional la care a fost delegat a fost Portugalia – Cehia 2-0, în Liga Naţiunilor. În actuala ediţie a campionatului sloven are două meciuri arbitrate, în fiecare dintre ele dictând o eliminare.

Publicat: 10 08. 2022, 15:37