Cine transmite la TV meciul Adana – CFR Cluj, returul din turul 2 preliminar al Conference League. Ora de la care începe partida decisivă din Turcia

CFR Cluj forțează calificarea în turul trei preliminar al Conference League, azi, ora 21.00, cu Adana Demirspor, iar partida din Turcia este transmisă la TV.

Cine transmite la TV meciul Adana – CFR Cluj, returul din turul 2 preliminar al Conference League. Ora de la care începe partida decisivă din Turcia

  • Adana Demirspor – CFR Cluj se joacă azi, ora 21.00, în Turcia, iar partida din manșa retur a turului doi preliminar din Conference League este Live Video Online pe ProSport.

CFR Cluj a remizat cu Adana Demirspor în manșa tur a turului doi preliminar din Conference League, scor 1-1, deși ardelenii au condus pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” până pe finalul partidei.

Formația care se va califica în turul trei preliminar al Conference League dintre CFR Cluj și Adana Demirspor se va duela cu NK Osijek sau Zalaegerszegi TE. În manșa tur, formația din Croația s-a impus cu scorul de 1-0, iar returul este programat azi, ora 19.45, în Ungaria.

Meciul tur din turul trei preliminar al Conference League este programat pe 10 august, iar returul va avea loc pe 17 august.

Partida dintre Adana Demirspor și CFR Cluj din turul doi preliminar al Conference League va fi transmisă la TV de Prima 2, iar cele mai tari faze ale manșei secunde vor fi Live Video Online pe ProSport.

Partida dintre Adana Demirspor și CFR Cluj se va juca pe „Yeni Adana”, iar arbitrul meciului din manșa retur a turului doi preliminar din Conference League este Nathan Verboomen din Belgia. Acesta va fi ajutat de asistenții Mathias Hillaert și Ruben Wyns.

Echipele probabile de la Adana Demirspor – CFR Cluj

ADANA DEMIRSPOR (4-2-3-1): 18. Karacic – 22. Svensson, 15. Manev, 4. Güler, 77. Rodrigues – 8. Akbaba, 90. Stambouli – 26. Sarı, 10. Belhanda, 11. Akintola – 99. C. Ndiaye
Rezerve: 25. Özbir, 2. Çokçalış, 3. Dursun, 5. Gravillon, 17. B. Ndiaye, 21. Burak, 27. Toköz, 30. Nani, 32. Y. Erdogan
Antrenor: Patrick Kluivert

CFR CLUJ (3-5-2): 90. R. Sava – 19. Mogoș, 44. Kresic, 3. Z. Morgan – 4. Cr. Manea, 77. Tachsidis, 73. Muhar, 7. Krasniqi, 45. Camora – 17. Otele, 30. Bîrligea
Rezerve: 34. Bălgrădean, 6. Ajeti, 9. Betancor, 10. C. Deac, 15. Yeboah, 22. Konoplyanka, 29. Avounovu, 40. Cvek, 82. Fica
Absenți: Boben, Janga (accidentați)
Antrenor: Andrea Mandorlini

Partida va fi dificilă. Am obţinut un rezultat bun în tur, am văzut calitatea celor de la Adana. Jocul va fi greu, dar deschis. Am demonstrat că putem să jucăm de la egal la egal şi am reuşit să le punem probleme celor de la Adana, care este un club important. Am venit aici cu încredere, dar vom vedea ce va fi. A fost dificil să adunăm informaţii despre jocul celor de la Adana, pentru că echipa a jucat doar două meciuri amicale. Ne-am axat mai mult pe caracteristicile individuale ale jucătorilor, doar că ei au schimbat şi antrenorul, a venit Kluivert, care are modul său de a vedea jocul, de a-l interpreta. Dar, chiar şi aşa, cred că am reuşit să înţelegem care este stilul lor de joc şi am avut o idee despre ce ar putea face pe teren. Meciul este încă deschis. Ei nu au mai jucat un alt meci oficial, iar noi suntem puţin în urmă cu pregătirea. Suntem două echipe care nu se află, în acest moment, în vârful lor de formă – Andreea Mandorlini, înainte de Adana Demirpsor – CFR Cluj.

Publicat: 03 08. 2023, 10:05