Cele mai importante publicaţii de sport din Portugalia scriu despre performanţa lui Filipe Coelho la Universitatea Craiova: „A intrat deja în istorie”
Universitatea Craiova a învins-o pe FSV Mainz, scor 1-0, în etapa 4 din grupa de Conference League, prin golul marcat din penalty de Assad Al Hamlawi în minutul 67. Cele mai importante publicaţii de sport din Portugalia, A Bola şi O Jogo, nu au trecut cu vederea rezultatul obţinut de antrenorul lusitan al Universităţii Craiova, Filipe Coelho, care a fost instalat în funcţie de numai 17 zile.
Publicaţia iberică A Bola notează că Universitatea Craiova nu mai învinsese o echipă din Germania de 42 de ani, de când a trecut cu acelaşi scor, 1-0, de FC Kaiserslautern, în sferturile de finală ale Cupei UEFA. În semifinale, Craiova Maxima avea să se oprească tocmai în faţa unei formaţii din Portugalia, Benfica Lisabona. De la meciul cu Kaiserslautern, Universitatea Craiova a mai jucat cu Borussia Dortmund, Karlsruhe şi RB Leipzig, reuşind doar o remiză, cu aceasta din urmă.
A Bola: „Filipe Coelho tocmai a ajuns la Universitatea Craiova și este deja legat de o realizare specială”
Publicațiile importante din Portugalia nu au trecut cu vederea rezultatul excelent obținut de Universitatea Craiova în meciul cu Mainz, 1-0, sub comanda lui Filipe Coelho.
„Antrenorul portughez Filipe Coelho tocmai a ajuns la Universitatea Craiova și este deja legat de o realizare specială: odată cu victoria de joi împotriva lui Mainz, cu 1-0, într-un meci din faza ligii UEFA Conference League, formația din România a învins din nou o echipă germană în meciurile oficiale, lucru care nu se mai întâmplase de 42 de ani, de când a învins-o pe Kaiserslautern în 1983, în cadrul fostei Cupa UEFA. În două meciuri, Filipe Coelho are două victorii, una în campionat, competiţie în care ocupă locul 3, și alta în competiția europeană, unde se află pe locul 15, loc de play-off”, scriu cei de la A Bola.
De asemenea, cotidianul O Jogo scrie despre acelaşi interval de când formaţia din Bănie nu mai reuşise un succes contra unei formaţii din Germania.
„Filipe Coelho, antrenorul Universității Craiova, a intrat în istorie joia aceasta grație victoriei cu 1-0 în fața lui Mainz: trecuseră 42 de ani de când Craiova nu mai câștigase un meci împotriva unei echipe germane în competiții oficiale, ultima dată fiind în 1983, în vechea Cupă UEFA, împotriva lui Kaiserslautern. Singurul gol al meciului a fost marcat de Assad Al Hamlawi, care a intrat de pe bancă pentru a asigura victoria cu un penalty în minutul 67.
În două meciuri, Filipe Coelho, care a debutat, astfel, în cupele europene ca antrenor, în Conference League cu Craiova, are două victorii, una în campionat și alta în competiția europeană, unde a urcat până pe locul 15, unul de play-off”, scriu cei de la O Jogo.
Înaintea de a prelua Universitatea Craiova, Filipe Amaral Rino Coelho sau Filipe Coelho (45 de ani), cum este cunoscut, a antrenat ultima dată o echipă din postura de principal în urmă cu opt ani, când a fost pentru foarte scurt timp antrenor la Vilafranquense, în liga a treia portugheză.