Cât plăteşte Universitatea Craiova pentru a disputa pe „Ion Oblemenco” meciurile din Conference League

Universitatea Craiova are cel mai lung traseu european de la Craiova Maxima încoace tocmai în anul în care taxa de utilizare a arenei „Ion Oblemenco” a atins cea mai mare cotă, după ce aceasta s-a mărit la începutul anului cu 50 la sută.

Situaţia a fost explicată la acea vreme de către primarul Băniei, Lia Olguţa Vasilescu: „Taxa pentru închirierea stadionului este formată din mai multe tarife. Anul acesta, s-a introdus și tariful pentru curățenie, care anul trecut nu a fost plătită. Curățenia o făcea Salubritatea și o plătea Primăria. Având în vedere faptul că au fost tot felul de reclamații la Primărie în sensul în care toate cheltuielile ar trebui să fie prinse în taxă, asta s-a întâmplat. Este, într-adevăr, destul de mare taxa respectivă, dar ea este compusă din toate tarifele facilităților care sunt folosite la stadion: taxa de curățenie, personalul, curentul și așa mai departe”.

Universitatea Craiova plăteşte 39.000 de euro pe meci pentru a juca pe „Ion Oblemenco” în cupele europene

Astfel, dacă pentru un meci în competiţiile interne, echipa din Bănie plăteşte 18.000 de euro pentru folosirea stadionului „Ion Oblemenco”, suma pentru partidele din cupele europene este mult mai mare. Astfel, pentru fiecare joc disputat în Conference League, clubul condus de Mihai Rotaru achită nu mai puţin de 39.000 de euro. Până acum, Ştiinţa a jucat pe teren propriu trei partide, cu FK Sarajevo, cu Spartak Trnava şi cu Istanbul Başakşehir, iar până la finalul anului vor mai urma alte trei dueluri, în grupa Conference League, cu armenii de la FC Noah, cu nemţii de la FSV Mainz şi cu cehii de la Sparta Praga. După aceste şase partide în Europa, suma plătită de Universitatea Craiova pentru meciurile de acasă va fi de 234.000 de euro.

Universitatea Craiova a vândut deja aproximativ 10.000 de abonamente pentru cele trei meciuri de pe teren propriu din grupa Conference League. Programul meciurilor Universităţii Craiova din grupa de Conference League: Rakow Chestochowa – Universitatea Craiova, 2 octombrie, ora 22.00, Universitatea Craiova – FC Noah, 23 octombrie, ora 22.00, Rapid Viena – Universitatea Craiova, 6 noiembrie, ora 22.00, Universitatea Craiova – FSV Mainz, 27 noiembrie, ora 19.45, Universitatea Craiova – Sparta Praga, 11 decembrie, ora 19.45, AEK Atena – Universitatea Craiova, 18 decembrie, ora 22:00.

Înainte de a dispărea din fotbal, Mititelu şi-a mutat echipa la Severin

Înainte de excluderea din fotbal, Adrian Mititelu şi-a mutat echipa, FCU Craiova, la Severin, pentru a evita plata taxei de 18.000 de euro pe meci pe „Ion Oblemenco”. După ce s-a plâns ani de zile că nu are acces pe noua arenă din Bănie, Mititelu n-a făcut faţă taxelor şi a dat bir cu fugiţii în judeţul Mehedinţi. La fel procedase Mititelu şi cu cealaltă echipă pe care a deţinut-o, FC Universitatea, pe care a mutat-o pentru o jumătate de an la Severin. În mai 2010, Mititelu declara, după un meci al echipei sale pe „Municipalul” din Severin: „Nici nu se pune problema să ne întoarcem pe «Ion Oblemenco», suporterii din Craiova nu merită să aibă echipă”.

Publicat: 24 09. 2025, 12:48